Financiarul

Începând din vara anului trecut, o nouă lege reglementează în Germania cât de mult poate câştiga un manager şef, urmând ca totul să se deruleze rezonabil şi durabil, fără ca politicul să fi stabilit un etalon.

Cine însă a sperat ca prin aceasta să se reducă salariile managerilor, acela s-a înşelat, afirma un expert, citat de ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Josef Ackermann, şeful Deutsche Bank, a fost deja avertizat să se aştepte la un strigăt public de indignare atunci când îşi va face public salariul pe 2009, în cursul zilei de marţi.

Ca să evite aşa ceva el ar fi trebuit să lucreze pentru un mizilic, însă aşa ceva el nu face cu siguranţă. Plin de sine, Ackermann afirma că pretinde un salariu corespunzător randamentului. La bancă cifrele sunt ţinute încă strict secret, însă un lucru este sigur şi anume că salariul lui Ackermann s-a multiplicat în 2009, el urmând să se înscrie printre cei mai bine plătiţi manageri ai companiilor cotate la Dax (cel mai important indice bursier german), după ce în 2008 a încasat doar 1,4 milioane euro.

El a renunţat pe atunci la bonus şi a primit o mustrare pentru aceasta: La ce să renunţi dacă nu există nimic de împărţit?’, spunea răutăcios în acest sens şeful Commerz Bank, Martin Blessing. Blessing se află pe ultimul loc pe lista managerilor şefi ai companiilor cotate la Dax. Cel mai mare salariu îl are la ora actuală şeful concernului RWE, Juergen Grossmann, cu 9 milioane de euro.

Jumătate din cele 30 de concerne cotate la Dax au făcut publice salariile managerilor şefi din 2009, tendenţial cifrele fiind mai reduse decât în vremurile mai bune. Prin aceasta este contrazisă prejudecata conform căreia managerii îşi umplu continuu buzunarele. ‘Este o legendă’, afirma Jens Massmann, expert în remunerări la compania Ernst & Young, salariul fiind în funcţie de performanţa operativă.

Pentru Thomas Aleweld, responsabil pentru remuneraţii la nivel de Europa, în cadrul firmei Hewitt, consideră la rândul său că este ceva normal ca, într-un an prost, un manager să renunţe procentual la mai mult din salariu decât o face un angajat calificat.

Şeful concernului BASF, Juergen Hambrecht, merge anul acesta acasă cu un milion mai puţin (3,4 milioane în loc de 4,4 milioane euro) iar Nikolaus von Bomhard, de la compania de reasigurare Muenchner Rueck, va fi nevoit să calculeze 700.000 de euro mai puţin, în timp ce lui Rene Obermann, de la compania Deutsche Telekom, îi lipseşte din buzunar jumătate de milion de euro.

Şeful VW (Volkswagen), Martin Winterkorn, care îşi conduce concernul pe timp de criză mai bine decât alţi manageri de concerne auto, are salariul chiar pe jumătate din cât a fost, ajungând de la 13 la 6,6 milioane euro. Acest lucru se datorează mai puţin profiturilor firmei cât mai degrabă capriciilor acţiunilor VW.
Evoluţia salariilor înregistrează tendenţial o nivelare, la un nivel ceva mai ridicat, era de părere expertul Massmann, pentru proprietari fiind cât se poate de logic să-şi menţină managerii bine dispuşi, prin salarii mari, crede el. Ce sunt 10 milioane pentru Ackermann comparat cu profituri de cinci miliarde?, exemplifica Massmann. Cine vrea un om de top trebuie să plătească pentru eĘ adăuga expertul.