Financiarul

Grecilor nu le-a picat prea bine propunerea a doi parlamentari germani pentru ieşirea din criză. Josef Schlarmann şi Frank Schäffler, din coaliţia de centru-dreapta a cancelarului Merkel, au apărut în tabloidul Bild cu următoarea idee: în loc de ajutor financiar, grecii ar putea să vândă câteva din cele 6.000 de insule nelocuite.

‘Grecii în faliment să-şi vândă insulele! Chiar şi Acropolis’ a titrat pe prima pagină ziarul Bild. „Nu cred că este deloc amuzant şi nici măcar o glumă. Este pur şi simplu absurd”, a ripostat ministrul grec al turismului, Pavlos Geroulanos, notează ziarul El Pais.

A vinde din teritoriu pentru a face rost de bani era un lucru obişnuit în trecut; şi nu întotdeauna o idee bună. Istoria a demonstrat că o insulă care atunci părea un teren arid poate deveni în viitor o sursă inepuizabilă de venituri turistice.
Iar descendenţii îşi aduc aminte cum s-au vândut bucăţi din patrie şi cum afacerea s-a dovedit dezatruoasă. În mai 1626, olandezul Peter Minuit le-a cumpărat indienilor carnasie insula Manhattan.

Minuit a plătit cu baloturi de pânză, coliere şi gablonţuri în valoare de 60 de florini, 24 de dolari cum se arată pe pagina web a oraşului. Ambele părţi au bătut palma crezând că au ieşit în câştig: Minuit, pentru preţul mic al terenului, iar indienii pentru a fi vândut ceva ce aparţinea de fapt tribului lepane. Prea multe beneficii nu au obţinut nici francezii când, în 1803, au vândut SUA teritoriul Louisiana.

Preţul de vânzare a fost de 11,2 millioane de dolari, dublu faţă de cât primise Spania pentru vânzarea Floridei. Rentabil a fost însă pentru ruşi vânzarea teritoriului Alaska în 1867. Nu pentru cele 7,2 de milioane reprezentând preţul de atunci, ci pentru că le vindeau americanilor un teren neproductiv şi greu de apărat. Atunci nimeni nu a înţeles afacerea.
Presa americană a ironizat târgul numind regiunea Icebergia, „frigiderul naţional”, sau ‘prostia lui Seward”, numele secretarului de stat de atunci care a insistat pentru cumpărare. Afacerea nu a fost o prostie: noii proprietari au găsit aici mai întâi aur, iar o sută de ani mai târziu petrol.

Vânzarea de teritorii a fost întotdeauna considerată drept o compensaţie de război pentru ţara învingătoare. ‘Multe ţări au făcut afaceri vânzându-şi bucăţi din teritorii. Era un lucru obişnuiť, spune istoricul Carlos Malamud. ‘Mexicul şi-a pierdut jumătate din teritoriu după independenţă.
Dacă vreun guvernant actual ar face acelaşi lucru ar fi împuşcat fără milă’. Însă nici grecii nu par dispuşi să vândă, după cum nici vânzarea între state nu pare să fie miezul problemei. Ideea era de a vinde persoanelor particulare, mai degrabă turiştilor germani care ar avea interes să cumpere vreo insulă.

„Este ceea ce se face de fapt în Mallorca, o cumpără puţin câte puţin’, comentează profesorul de geografie Pere Salvŕ, care cifrează la 75.000 numărul germanilor din La Palma, care au obţinut cetăţenie sau rezidă pe insulă doar în ultimele 6 luni.
Ar putea fi o butadă, dar ideea a fost sugerată acum 20 de ani de un politician german, deputatul conservator Dionys Jobst, care a propus ca guvernul federal să cumpere insula Spaniei şi să o transforme în landul cu numărul 17 al Republicii Federale.

Cât costă Mallorca? Dar o insulă grecească? Pentru a ne face o idee ar trebui să ţinem cont de mai mulţi factori precum patrimoniul istoric, cantitatea de teren viran şi posibilitatea de a construi. Mai uşor ar fi de stabilit preţul la insuele particulare. Cele 16 insule care se vând pe pagina web Private Islands Online au preţul cuprins între 581.000 de euro şi 11 milioane.
Potrivit fondatorului companiei, Chris Krowl, milionarii ar trebui să aibă grijă când cumpără pentru că ţările pun de obicei multe restricţii medioambientale. ‘Pe unele nici măcar nu se poate construi, spune el.

În orice caz este greu ca statele să-şi piardă suveranitatea asupra teritoriului lor. ‘Constituţiile sunt rigide în acest sens. Se poate vinde un teren nelocuit, dar nu şi jurisdicţia asupra lui’, explică Antonio Remiro Brotóns, expert în drept internaţional. Eliminată această posibilitate, unele ţări au optat pentru aşa-numitul ‘land grabbing’ modalitate criticată pentru caracterul său neocolonialist.

China, India şi Coreea d Sud au acaparat astfel teritorii în Africa de zece ani încoace. Iar în astfel de cazuri populaţia nu este niciodată consultată. În 1899, după ce pierduse deja insulele Filipine, Spania a vândut insulele Caroline şi Mariane Germaniei pentru 25 de milioane de pesetas. Singura voce contrară a fost cea a preşedintelui Pi y Margall: „Ar trebui să fiu împotriva acestei tranzacţii care se face fără consimţământul explicit al locuitorilor şi care este contrară demnităţii şi personalităţii unui popor’.