Get Adobe Flash player 

Ţările bogate se organizează pentru a combate contrafacerea

16 martie 2010

Extern, Prima pagină

În prezent se negociază un nou acord privind proprietatea intelectuală, dar în afara forumurilor internaţionale. Parlamentul European, precum şi ţările din Sud, sunt îngrijorate din cauza lipsei de transparenţă, scrie ziarul elveţian Le Temps.

Elveţia ia în foarte serios contrafacerea şi pirateria. Potrivit Institutului federal al proprietăţii intelectuale (IFPI), aceste două flageluri produc pierderi în valoare de 2 miliarde de franci pe an în economia elveţiană. În toate cele 30 de ţări ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), ele sunt estimate la 250 de miliarde de dolari.

Pentru combaterea contrafacerii de ceasuri, medicamente, programe informatice şi altele, un număr de douăzeci de ţări negociază în secret adoptarea unui acord internaţional anti-contrafacere, cunoscut mai ales sub numele de Anti-Counterfeiting Trade Agreement (ACTA). Elveţia joacă un rol primordial în această acţiune.

Negocierile pentru ACTA au început în 2007. Ţările în curs de dezvoltare nu s-au arătat prea încântate de această iniţiativă, din diverse motive. ‘Este greu să găseşti motivaţiile acestui refuz, explică un diplomat implicat în negocieri. India crede că legislaţia ei este foarte bună; China este numărul unu al contrafacerilor, iar Brazilia face pe apărătorul ţărilor sărace.’

‘Un nou instrument este necesar în măsura în care Acordul privind proprietatea intelectuală negociat în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) nu prevede un instrument eficient împotriva contrafacerii’, potrivit aceluiaşi diplomat. Conform acestuia, situaţia este şi mai gravă în cadrul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI). Comitetul care are sarcina de a combate contrafacerea nu are decât un statut consultativ.

‘Trebuia deci continuat cu ţările care sunt hotărâte să-şi protejeze industriile inovatoare, lăsând în acelaşi timp uşa deschisă pentru noi parteneri’, afirmă diplomatul elveţian. Ultima rundă de negocieri a avut loc în ianuarie, în Mexic, iar următoarea se va desfăşura în aprilie, în Coreea de Sud. Un acord final ar trebui adoptat până la sfârşitul acestui an.

Totuşi, ACTA nu este agreat de toată lumea. Eurodeputaţii, care au drept de consultare în cadrul negocierilor de acorduri internaţionale, conform Tratatului de la Lisabona, cer mai multă transparenţă, îngrijoraţi de faptul că acordul ar putea afecta viaţa privată a europenilor. Noul comisar european pentru comerţ, Karel De Gucht, a luat avertizarea în serios şi a ţinut să-i liniştească, săptămâna trecută, pe parlamentari.

El a afirmat că ACTA este necesar pentru protejarea industriilor inovatoare europene şi a asigurat că viaţa particulară a europenilor va fi respectată. Pe acest plan, îngrijorarea este mai ales legată de eventualele sancţiuni pentru descărcări de pe Internet.

Ţările în curs de dezvoltare se opun şi ele acestui acord. Nirmalya Syam de la South Centre din Geneva consideră că ACTA vrea să elimine regulile de exceptare care autorizează producerea şi comerţul cu produse generice în caz de pandemii în ţările sărace. El afirmă că regulile naţionale din domeniul protecţiei intelectuale sunt suficiente. De asemenea, Nirmalya Syam crede că, deşi este vorba de un acord între câteva ţări, acestea vor putea să-l impună partenerilor comerciali.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.