Analiştii Raiffeisen îşi menţin proiecţia privind evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale şi estimează o paritate de 4,1 lei/euro în luna iunie, potrivit unui raport al grupului financiar-bancar austriac Raiffeisen.
În opinia lor, fluctuaţiile de curs din ultima săptămână au fost reduse şi au fost determinate în principal de schimbări în sentimentul investitorilor pe pieţele externe. ‘Oricum, percepţia investitorilor faţă de leu pare să fi rămas în mare măsură pozitivă.
Ne aşteptăm să rămână neschimbat în perioada următoare cursul leului, deoarece noul nivel de curs este în concordanţă cu fundamentele economice îmbunătăţite. Spre exemplu, în ianuarie deficitul de cont curent a rămas la un nivel scăzut, în timp ce datoria externă pe termen scurt a continuat să scadă, ceea ce înseamnă că nevoia de finanţare externă va fi mai redusă în perioada următoare’, se spune în raport.
Leul s-a depreciat, marţi, cu 0,02 la sută faţă de euro, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,0908 lei pentru moneda europeană, în creştere cu 0,1 bani comparativ cu luni, când euro a fost cotat la 4,0898 lei.
































Comentează acest articol