Get Adobe Flash player 

Situaţia financiară a românilor, mai puţin bună în 2010 decât anul trecut

Românii îşi consideră situaţia financiară şi perspectivele actuale mai puţin bune decât cele de la începutul lui 2009, relevă studiul “Barometrul de Încredere a Consumatorului”, cofinanţat de Comisia Europeană şi realizat lunar de GfK România.

Dacă în luna februarie 2009 aproape jumătate dintre români considerau că situaţia financiară a familiei lor era mai rea decât acum un an, în februarie 2010 procentul celor care o duc mai rău din punct de vedere financiar urcă la aproape 60 la sută.
“Reducerea veniturilor a fost resimţită puternic de-a lungul întregului an 2009 – una dintre cele mai pesimiste perioade pentru opinia publică din România, dar există şi o mică parte a populaţiei ale cărei venituri s-au îmbunătăţit comparativ cu un an în urmă, dar aceasta a scăzut de la 13 la sută în februarie 2009 la şapte la sută în februarie 2010″, se menţionează în studiu.

Părerile românilor faţă de evoluţia situaţiei lor financiare în acest an sunt împărţite, respectiv 40 la sută cred că venitul lor va rămâne acelaşi, în vreme ce 40 la sută spun că se aşteaptă ca acesta să scadă. De asemenea, numai doi din zece români sunt convinşi că situaţia lor financiară se va îmbunătăţi în acest an. “Numărul optimiştilor a rămas relativ constant de la începutul crizei economice, atingând valori uşor mai ridicate în vara anului 2009″, relevă studiul GfK.

Un indiciu asupra bunăstării populaţiei unei ţări este predilecţia către economisire şi încrederea în stabilitatea locului de muncă. Potrivit GfK, aproximativ trei sferturi dintre români cred că nu este momentul potrivit pentru a economisi, iar 84 la sută nu se aşteaptă să pună bani deoparte în 2010. Responsabilă pentru această atitudine ar putea fi, printre altele, evoluţia preţurilor.

“72 la sută dintre români cred că preţurile au fost mai ridicate în februarie 2010 faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, iar 3 sferturi din populaţie estimează că preţurile se vor mări pe parcursul acestui an, cel puţin în acelaşi ritm ca până acum.
De asemenea, neîncrederea în stabilitatea locului de muncă a rămas la fel de ridicată ca în 2009: 9 din 10 români cred că şomajul va creşte în decursul acestui an”, se arată în studiu.

În acest context, GfK arată că intenţia de achiziţie a unei maşini sau a unei locuinţe se menţine la începutul anului 2010 la nivelul relativ scăzut al toamnei trecute: 10 la sută, respectiv 5 la sută. În schimb, 19 la sută dintre români au intenţii serioase să investească în îmbunătăţirea locuinţei, iar 12 la sută considerau în luna februarie că este o perioadă favorabilă achiziţiei bunurilor de folosinţă îndelungată, precum: mobilă, maşină de spălat sau televizor.

De asemenea, 2 din 10 romani se aşteaptă să cheltuiască anul acesta o sumă mai mare decât anul trecut pentru astfel de cumpărături – probabil şi în urma experienţei promoţiilor pe care le-au derulat marii retaileri în 2009.
Datele din studiul GfK sunt reprezentative pentru populaţia României în vârstă de 15 ani şi peste, eşantionul fiind de 1.000 de persoane intervievate în fiecare lună.
GfK România, fondată în 1992, este parte integrantă a Grupului GfK.

De peste 8 ani, GfK România este institutul numărul 1 de cercetare de piaţă din România. Grupul GfK are azi mai mult de 150 de sucursale în 100 de ţări de pe cinci continente. Grupul GfK este una din cele mai mari organizaţii de cercetare de piaţă din lume.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.