Financiarul

La nivel internaţional, şi-a îndeplinit promisiunea de a căuta acorduri, dar a obţinut puţine progrese. Totul îi merge prost. Reforma sanitară, care a fost una din principalele promisiuni ale lui Obama, a eşuat.

Nimeni nu o doreşte. Economia merge şi ea prost. I-a salvat pe bogătaşii din Wall Street de la faliment, îi timp ce i-a lăsat pe săraci să-şi piardă casele, creând astfel un puternic resentiment între proprii susţinători. Rata şomajului este în continuare mare, iar deficitul public, datoria externă şi dependenţa financiară de China se profilează că ameninţări grave.

Acest lucru impune limite bugetului Pentagonului şi, prin urmare, hegemoniei militare a ţării. Iar breşa dintre republicani şi democraţi se adânceşte tot mai mult, fapt ce îngreunează crearea de coaliţii politice necesare pentru aprobarea de legi indispensabile, notează ziarul El Pais. Nici pe plan internaţional nu-i merge prea bine.
Obama a transformat insurecţia talibanilor din Afganistan într-un amplu conflict militar care s-a extins pe de altă parte şi în Pakistan, riscând să destabilizeze precarele echilibre politice ale acestei puteri nucleare.

Un război care înainte era al lui Bush, este acum al lui Obama. Discursul său de la Cairo, din iunie 2009, propunând o nouă eră de iniţiative care să ducă la pace în Orientul Mijlociu şi o nouă relaţie a ţării sale cu islamul şi lumea arabă a creat uriaşe aşteptări favorabile care, în mai puţin de un an, au fost contrazise de realitate.
Încercarea sa de a căuta un dialog constructiv cu Iranul a eşuat lamentabil, iar acum SUA şi aliaţii lor nu mai vorbesc decât despre cât de dure vor fi sancţiunile pe care le vor impune Iranului, dacă nu renunţă la obiectivul său de a fabrica bombe atomice.

Chinezii sunt şi ei nemulţumiţi de Obama care vinde arme Taiwanului, îl primeşte pe Dalai Lama, şi cu care nu au putut ajunge la niciun acord la Copenhaga privind lupta împotriva încălzirii globale. Şi liderii europeni sunt dezamăgiţi. Simt că Obama este distant şi nu îi ia nici pe ei, nici continentul lor, în serios. În fine, lui Obama îi merge prost pe toate planurile şi cu siguranţă nu va fi reales.

La fel ca Jimmy Carter, va fi preşedinte pentru doar patru ani iar apoi se va dedica filantropiei, scrierii memoriilor şi susţinerii de conferinţe. Obama a eşuat. Era absolut imposibil să menţină uriaşele aşteptări pe care oamenii din interior şi dinafară şi le puseseră în noul preşedinte. Dar chiar şi aşa, şi în pofida scăderii indicelor de popularitate, circa jumătate dintre americani continuă să sprijine mandatul lui Obama.

Fapt ce îl situează între preşedinţii cu cel mai mai mare sprijin între cetăţeni. Economia este fragilă, dar nu se mai află în pragul prăpastiei. Şomajul este în continuare mare, dar s-a stabilizat, iar experţii calculează că va intra în declin.
Salvarea băncilor a avut uriaşe costuri politice, dar a evitat colapsul sistemului financiar, care ar fi avut consecinţe tragice pentru toată lumea. Reforma sanitară înseamnă să se atingă de interese puternice, patronale şi sindicale, care presupun venituri anuale echivalente a 16% din economia americană.

Acest lucru explică de ce timp de decenii nimeni nu a reuşit să reformeze sistemul. Dar, într-o formă sau alta, Obama va reuşi să se aprobe reforme care deşi vor fi insuficiente, tot vor constitui un avans.
La nivel internaţional, Obama şi-a îndeplinit promisiunea de a căuta acorduri, compromisuri şi detensionări cu ţări alături de care moştenise fricţiuni fără precedente. Din păcate au fost puţine avansuri.

Dar, este însă numai Obama vinovat că indivizi precum Ahmadinejad, Castro, Chavez, Kim Jong-il, liderii Hamas şi Hezbollah, Bibi Netanyahu şi alţii au respins ori s-au jucat cu ofertele de apropiere şi de negociere? Criticii lui spun că a fost o gândire ingenuă cea a lui Obama de a presupune că aceşti interlocutori sunt capabili să înţeleagă că o apropiere nu este un semn de slăbiciune. Dar Obama învaţă.

Şi în timp ce Obama învaţă, rivalii săi politici se consumă în conflicte ireconciliabile. Pentru ca Obama să fie înfrânt la viitoarele alegeri, republicanii trebuie să găsească un candidat acceptabil, atât pentru fundamentaliştii religioşi şi ulii politicii internaţionale, cât şi pentru conservatorii economiei. Şi, pe deasupra, să fie atractiv în ochii cetăţenilor. Ceea ce face să fie mai sigur să se parieze din nou pe Obama. Cel puţin deocamdată.