Get Adobe Flash player 

Autoarea româncă Gianina Cărbunariu, pusă în scenă în Elveţia

19 martie 2010

Extern

Piesa ‘Stop the Tempo!’ scrisă de o tânără româncă în vârstă de 33 de ani, Gianina Cărbunariu, pusă în scenă de trei actori de la trupa ‘Douche Froide’, a fost prezentată la Geneva între 2 şi 14 martie şi va fi jucată şi la Neuchâtel, începând cu 18 martie, informează site-ul elveţian ArcInfo.

Piesa este regizată de Manu Moser, care afirmă că este mai mult decât ‘un perfecţionist’. ‘Piesa devine tot mai bună odată cu numărul reprezentaţiilor. Ceea ce se schimbă sunt mai ales detaliile’, adaugă acesta. Regizorul Manu Moser afirmă că a fost sedus de partea ‘dezarticulată’ a piesei.

‘Varianta franceză este frumoasă, chiar muzicală’, adaugă acesta. Scrisă iniţial pentru a fi jucată într-un bar sau o discotecă, piesa tinde să implice şi publicul. ‘Dar pentru că noi o jucăm într-o sală, s-ar putea ca spectatorii să rămână pasivi’, precizează regizorul. Subiectul este totuşi incitant. Trei tineri, două femei şi un bărbat, consideră că viaţa nu mai are niciun sens.

Ei se întâlnesc din întâmplare într-un bar, unde se plictisesc cumplit. Se hotărăsc să facă amor într-o maşină, dar nici asta nu îi scoate din starea de plictiseală. Ceea ce vor face apoi este de natură totuşi să-i scoată din starea de toropeală şi să dea un sens vieţii lor: opresc electricitatea în anumite locuri, teatre, discoteci, centre comerciale.

Până când aventura lor degenerează. ‘Povestea aminteşte în mod ciudat de filmul ŤFight Clubť, povesteşte Manu Moser. Acţiunea are loc totuşi în România, la începutul anilor 1990: Ceauşescu tocmai a fost alungat, ţara se deschide capitalismului, tinerii se revoltă.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.