Financiarul

Începând de joi, 18 martie şi până sâmbătă, 20 martie, la Madison Museum of Contemporary Art din Madison (statul american Wisconsin) are loc un eveniment care, deşi anual, este relativ slab conturat chiar şi printre cei mai mari cunoscători în ale cinematografiei din Madison: Festivalul de Film Românesc.

Emergenţa aşa-numitului nou val românesc, o cinematografie tânără, născută la 30 de ani după apariţia unor mişcări similare în Europa de Est, reprezintă una din evoluţiile cele mai curioase ale istoriei recente a cinematografiei, comentează ziarul american The Daily Cardinal. Dacă ‘noul vaľ este cel mai potrivit nume pentru această mişcare rămâne de discutat.

Prima proiecţie a festivalului va fi un documentar francez, cu titlul ‘Noul val al cinematografiei româneşť, titlu care pare să sugereze că mişcarea însăşi a îmbrăţişat porecla sa controversată. Două filme sunt în mare parte responsabile pentru dirijarea atenţiei către mediul cinematografic în floare din România: pelicula ‘Moartea Dlui Lăzărescu’, din 2005 şi ’4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile’, din 2007.

Prima este o comedie neagră dură şi necruţătoare, care îşi extrage o mare parte din stimulenţi dintr-un absurd incomod, în timp ce ultima este un fel de film horror neorealist, o critică la adresa regimului stalinist al fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu, din perspectiva a două fete temătoare, care pun la cale un avort pe piaţa neagră.
Aceste două opere, primite extrem de bine, încorporează două aspecte-cheie ale noii cinematografii româneşti:

atitudinea satirică vizavi de birocraţia în stil sovietic şi dorinţa de a etala rănile ţării, din anii Ceauşescu, pentru a fi văzute de restul lumii. Oricât de brutal şi represiv a fost trecutul politic recent al României, mulţi din cineaştii autohtoni par să creadă că o doză de umor este cel mai sănătos mod de a merge înainte. Cinci din cele opt filme care vor fi proiectate la festival ar putea fi considerate comedii, deşi unele din ele sunt aşa de seci încât sfidează o clasificare generală.

Un astfel de film este ‘Poliţist, adjectiv’ al lui Corneliu Porumboiu, pe care unii madisonieni s-ar putea să-l fi vizionat atunci când a rulat la Memorial Union, în februarie. ‘Poliţist, adjectiv’ atacă birocraţia cu un umor sec intens, crizele ocazionale de isterie din ‘Moartea Dlui Lăzărescu’ fiind total absente.
Folosirea de secvenţe lungi şi a momentelor de acalmie din cadrul acţiunii dramatice permit suficient spaţiu pentru contemplaţie, ceea ce este deosebit de la îndemână, dat fiind subtextul său filosofic autoconştient.

Uscăciunea şi negrul sunt prezente şi mai accentuat în pelicula lui Andrei Gruzsniczki, ‘Cealaltă Irina’. Ar putea fi deplasat să numeşti acest film – despre un paznic de mall melancolic, soţia sa frumoasă şi ambiţioasă şi consecinţele unei tragedii bruşte – comedie.
Deşi acesta sare peste genuri în mod imprevizibil, naraţiunea sa eliptică şi compoziţiile claustrofobice rămân constante şi frapante. ‘Cealaltă Irina’ conturează o paralelă provocatoare între acţiunea de jelire a unei persoane dragi şi rezolvarea unui mister morbid.

Filmul lui Radu Jude, ‘Cea mai fericită fată din lume’, este în mod mai explicit comic, deşi nu este mai puţin stânjenitor de urmărit. Amintind de confuzia din spatele culiselor din filmul ‘Sex is Comedy’ (Sexul este nostim), al regizoarei Catherine Breillat, ‘Cea mai fericită fată din lume’ se concentrează asupra Deliei, o liceeancă uşor plinuţă, şi asupra părinţilor ei deosebit de antipatici.

Delia a câştigat un concurs pentru a apărea într-o reclamă a unei mărci nenumite de suc de portocale. Echipa de filmare a reclamei, permanent morocănoasă şi oamenii respingători companiei de sucuri contribuie împreună la crearea unei comedii de ansamblu împleticite şi prosteşti, care are în ea ceva din Robert Altman. Deşi din film nu lipsesc personajele respingătoare, abordarea sa supărător de umoristică a luptei de putere dintre capitalul „tembeľ’ şi lumea nefericită a muncii merită o privire.

Deşi toate peliculele incluse în festival posedă o perspectivă istoricistă într-un fel sau altul, filmul lui Napoleon Helmis, ‘Nuntă în Basarabia’, a cărui acţiune se desfăşoară în partea românească a Moldovei, este cel care abordează în modul cel mai direct trecutul sovietic al României.
Urmărind derularea nebunească a unei căsătorii dintre un tip din Bucureşti şi o tipă din Moldova, filmul juxtapune popularul tradiţiilor cu inovaţia modernităţii, personalul cu politicul şi o Românie actuală tot mai occidentalizată cu România autoritară de altădată.

Mama epuizată a ginerelui are chiar nostalgii după era Ceauşescu, cu argumentul că ‘măcar trenurile mergeau exact’. Acest film, cu personajele sale memorabile, stilul său MTV şi happyend-ul său ar putea avea cea mai mare forţă de atracţie pentru cineva intimidat de perspectiva de a se cufunda într-o cinematografie naţională despre care nici nu ştiau până de curând că există.
Mai există şi alte pelicule care vor fi proiectate la festival, pe care autorul nu le cunoaşte, motiv pentru care el roagă pe cei interesaţi să urmărească pagina de Internet a festivalului: http://uwromania.rso.wisc.edu/ROFILM/index.html. Proiecţiile sunt gratuite. Oamenii tineri şi cinematografia tânără sunt totdeauna o combinaţie perfectă, ţine să menţioneze autorul articolului.