Get Adobe Flash player 

Google se pregăteşte să-şi facă intrarea în domeniul televiziunii

19 martie 2010

Companii, Extern

Compania Google se pregăteşte să-şi facă intrarea pe piaţa televiziunii online, conform unui articol publicat joi (18 martie 2010) în cotidianul New York Times, şi lucrează deja la dezvoltarea de materiale şi programe în acest scop alături de companiile Intel, Sony şi Logitech.

Grupul californian care vizează să fie prezent pe toate platformele de acces la internet, a testat deja un prototip de decodor care va permite navigarea pe internet direct prin televizor.

Acest prototip ar putea fi produs în serie de compania niponă Sony, care doreşte la rândul său să integreze noua tehnologie Google în viitoarele sale televizoare, în timp ce compania Logitech ar urma să producă o nouă generaţie de telecomenzi dotate cu o micuţă tastatură pentru a face posibilă navigarea pe internet, conform New York Times.

Companiei Intel îi va reveni rolul de a fabrica microcipurile necesare funcţionării acestor aparate. Deocamdată reprezentanţii Intel au refuzat să comenteze aceste informaţii. Există însă informaţii despre o nouă strategie de extindere a companiei Intel, strategie ce include extinderea activităţii în patru domenii auxiliare – notepad-uri şi minicalculatoare portabile, telefonia mobilă, dispozitivele integrate şi electronica pentru consum, ultima categorie incluzând console de jocuri, televizoare, decodoare şi altele.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.