Fermele de pui ale lui Gigi Becali au intrat în insolvenţă

Fermele de pui ale lui Gigi Becali au intrat în insolvenţă

- Societatea „Avicola” SA Iaşi, firmă controlată de Gigi Becali, a intrat în insolvenţă, creditorii acesteia urmând să decidă în toamnă dacă vor mai acorda vreo şansă fermelor de pui ale europarlamentarului, sau vor opta pentru falimentul societăţii

- Cererile de admitere a creanţelor pot fi depuse până la data de 27 iulie

- „Avicola” SA Iaşi are datorii de peste 50 de milioane RON, dar care ar putea fi acoperite numai din vânzarea terenurilor de lângă Iaşi ale societăţii

- Instanţa a numit drept administrator judiciar al „Avicola” SA Iaşi firma Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL, unul dintre numele „cu greutate” din rândul lichidatorilor judiciari

Conform unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti de către compania Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL, Tribunalul Iaşi a decis, la 27 mai 2010, intrarea în insolvenţă a societăţii „Avicola” SA Iaşi, la solicitarea mai multor creditori, persoane fizice şi juridice:

Admite cererea formulată de creditorii SC Provimi Romania (fosta Vipromax), Veronica Mocanu, Saveta Amariţei, Gheorghe Rădoaiei, Paul Patraş, SC Grup Est International SRL Iaşi şi SC OVICOM SRL Slobozia pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC Avicola SA”, se precizează în sentinţa respectivă.

Potrivit calendarului insolvenţei stabilit de instanţă, creditorii pot depune cereri de admitere a creanţelor până la data de 27 iulie 2010, verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor având ca termen limită data de 27 august a.c.. Tabelul preliminar al creanţelor va putea fi contestat până la data de 13 septembrie a.c., contestaţiile urmând a fi soluţionate până la data de 23 septembrie, când va fi afişat şi tabelul definitiv.

“Avicola” SA Iaşi este îngropată în datorii

Societatea “Avicola” SA Iaşi este specializată în creşterea păsărilor pentru carne şi ouă, industrializarea cărnii de pasăre, producerea de nutreţuri combinate, prelucrarea cărnii de pasăre, operaţiuni de achiziţie a cerealelor pentru producerea furajelor.

Controlul asupra societăţii este exercitat de către George Becali, cu 85,0705% din acţiuni, diferenţa titlurilor aflându-se în deţinerea AVAS, cu un pachet reprezentând 9,5716% din capitalul social al unităţii, SIF “Moldova” are 3,771%, iar restul acţiunilor se află în posesia a diverse persoane fizice şi juridice.

George Becali a preluat societatea “Avicola” Iaşi în aprilie 2004, de la omul de afaceri băcăuan Florinel Cămară, care nu-şi mai putea respecta clauzele prevăzute în contractul de privatizare. Iniţial, Becali a deţinut 52% din capitalul social şi a mai căpătat un pachet de 16% la finele anului respectiv, graţie unui aport în numerar de 4,46 milioane RON la majorarea capitalului social.

În luna septembrie a anului 2007, AGEA de la “Avicola” Iaşi a decis majorarea capitalului social cu 15,6 milioane RON, reprezentând aportul acţionarului majoritar George Becali constând în investiţii realizate de acesta în societate în cadrul îndeplinirii obligaţiilor investiţionale din contractul de privatizare, ocazie cu care acesta a căpătat controlul a peste 85% din societate.

La finalul trimestrului al III-lea al anului trecut, de când datează ultimul raport trimis de societate către BVB, “Avicola” SA Iaşi avea datorii cu termen scadent de până la un an în valoare de 17.573.297 RON, din care 6.837.711 RON reprezentau sume datorate instituţiilor de credit, 8.307.041 RON datorii comerciale, iar 2.111.161 RON intrau la capitolul “alte datorii, inclusive datorii fiscale şi alte datorii pentru asigurările sociale”. La capitolul “datorii care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an”, figura suma de 37.684.804 RON.

La data de 31 martie a.c., “Avicola” SA Iaşi înregistra obligaţii restante de 225.895 RON către bugetul de stat. De asemenea, societatea mai figura cu restanţe de 712.079 către bugetul asigurărilor sociale de stat, la bugetul asigurărilor pentru şomaj existau datorii de 24.923 RON, iar restanţele la bugetul asigurărilor sociale de sănătate se ridicau la 252.169 RON. Societatea obţinuse înlesniri la plata tuturor acestor obligaţii.

Război între “Avicola” SA şi Banca Carpatica

Într-o conferinţă de presă susţinută în aprilie a.c., Corneliu Roşu, directorul general al “Avicola” SA Iaşi, declara:

Anul 2009 a fost un calvar pentru societatea noastră. Noi am rambursat credite către «Carpatica» de 260 de miliarde RON vechi. Lucrurile au luat-o razna din iunie 2009. După ce am achitat sumele, am făcut nenumărate cereri pentru refinanţare şi pentru reeşalonarea creditelor. Au venit directori, experţi care au reevaluat activele şi ne-au minţit că ne vor da banii”, declara Corneliu Roşu.

Deoarece situaţia financiară a societăţii se agravase, s-a apelat la concordatul preventiv, fiind semnate convenţii cu toţi cei aproximativ 150 de creditori (către care existau datorii de circa 5 milioane de RON), mai puţin cu Banca Carpatica. “Singurul lucru pe care l-am cerut a fost restructurarea creditelor, pentru a putea implementa planul de redresare”, susţinea directorul Roşu.

Într-un memoriu adresat preşedintelui Băncii Carpatica, Ilie Carabulea, conducerea “Avicola” SA Iaşi arăta:

“Cu bună credinţă am informat conducerea băncii că urmează să încasăm parte din subvenţia din fonduri publice aferentă anului 2009 (circa 10 miliarde lei vechi – n.r.) şi în acord cu prevederile legii concordatului preventiv şi cu legea creditului agricol pentru producţie, am solicitat folosirea acestor bani publici acordaţi din bugetul de stat, pentru reluarea procesului de producţie. Am nominalizat aceste sume ca parte a planului de redresare a societăţii noastre, premiza certă a reluării activităţii şi pe cale de consecinţă a relaţiilor cu BC Carpatica SA, în sensul rulajelor şi al achitării restanţelor. Acţiunea băncii a fost una de natură de a prejudicia nu numai societatea noastră, ci prin efect agregat, toţi creditorii noştri. Nicolaie Surdu (directorul general al Băncii Carpatica – n.r.) ne-a anunţat că preia toţi banii în contul creditelor restante”, se arăta în memoriu.

Conform extrasului, banii respectivi au acoperit dobânzi, restanţe la credite, comisioane şi poliţe de asigurare, în condiţiile în care conducerea societăţii ieşene intenţiona să-i folosească pentru finanţarea fluxului de producţie şi plata salariilor restante încă din octombrie ale angajaţilor. “Am făcut numeroase memorii şi acum studiem posibilitatea de a acţiona banca în instanţă, pentru că pierderile care ni s-au adus depăşesc 7 milioane de RON şi ne afectează credibilitatea”, mai spunea, în aprilie, Corneliu Roşu.

Directorul general al “Avicola” Iaşi mai menţiona că, în momentul respectiv, societatea pe care o conduce avea credite de circa 15 milioane RON de la Banca Carpatica, pentru care există gajuri de 71,5 milioane RON.

“Am fost nevoiţi să refacem planul de redresare, pentru că banca ne pune piedică. Am solicitat judecătorului sindic constituirea unui cont unic şi o presiune printr-o ordonanţă preşidenţială pentru a ne recupera suma. Totul într-o încercare disperată de a trage un semnal de alarmă. Sunt aproximativ 260 de salariaţi către care avem restanţe de peste 6 miliarde de lei vechi şi care depind de noi. Au fost înţelegători, am acţionat şi prin şomaj tehnic, însă trebuie să-i plătim”, mai spunea Corneliu Roşu.

Avicola SA Iaşi a intrat în “clubul ţeparilor”

“Avicola” SA Iaşi s-a confruntat cu dificultăţi financiare foarte mari anul trecut, o dovadă în acest sens stând şi faptul că, în perioada 29 aprilie 2009 – 15 iunie 2009, societatea a emis 38 de cecuri care au fost refuzate la plată, suma totală refuzată ridicându-se la 1.839.034,86 RON.

De asemenea, începând cu ianuarie 2009, Avicola SA mai figurează în Centrala Incidentelor de Plăţi cu 220 de bilete la ordin refuzate la plată (incidente majore şi minore). Volumul total al biletelor la ordin refuzate la plată, în perioada 1 iulie 2005 – 8 iunie 2010 se ridică la 519 astfel de instrumente, din care 439 reprezintă incidente majore (12.982.935,52 RON) şi 80 incidente minore (2.253.464,48 RON).

O posibilă soluţie/miză a insolvenţei – vânzarea terenurilor de la Leţcani

Conform datelor existente, “Avicola” Iaşi are datorii totale de circa 50 de milioane RON, echivalentul a aproximativ 12 milioane de euro.

Însă, numai terenurile din Iaşi ale societăţii valorează cel puţin 11 milioane de euro, la preţul minim al zonei (în zona Leţcani, la marginea Iaşului, “Avicola” SA deţine 36 de hectare de teren, preţul pe metru pătrat în zonă fiind între 30 şi 60 de euro), fără a mai fi luate în calcul activele de pe platforma de la Târgu Frumos, întinse pe aproximativ 50 de hectare, acolo unde funcţionează în prezent societatea.

Aşadar, în cazul în care creditorii vor opta pentru un program de redresare a societăţii, datoriile existente în prezent vor putea fi acoperite doar din valorificarea terenurilor de la marginea Iaşului.

Implicarea companiei Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL în procedura insolvenţei „Avicola” SA Iaşi sugerează că această societate prezintă o cotă de interes foarte mare, în condiţiile în care respectivul administrator judiciar nu-şi „pierde timpul” cu dosare mărunte, după cum reiese din portofoliul lichidatorului în cauză…

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.