Şefa ANAT se “spală pe mâini”: firma Mistral Voyage şi-a cerut insolvenţa

Şefa ANAT se “spală pe mâini”: firma Mistral Voyage şi-a cerut insolvenţa

- La data de 12 mai 2010, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Corina Martin, s-a retras din firma „Mistral Voyage” SRL Constanţa, în cadrul căreia avea calitatea de administrator şi deţinea 25% din capitalul social

- La mai puţin de o lună de la acest eveniment, „Mistral Voyage” SRL Constanţa şi-a solicitat insolvenţa, instanţa dispunând deschiderea procedurii în data de 14 iunie

Corina Martin, preşedintele Patronatului Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) beneficiază acum de liniştea necesară gestionării cu succes a structurii patronale pe care o conduce, după ce (oficial) a scăpat de problemele pe care i le ridica administrarea firmei „Mistral Voyage” SRL Constanţa.

La data de 12 mai 2010, în cadrul Adunării Generale a Asociaţilor SC „Mistral Voyage” SRL, s-a decis cesionarea de către Corina Martin a unui număr de 6.255 părţi sociale a câte 10 lei fiecare, însumând 62.550 lei, (25% din capitalul social al firmei) către Dumitru Martin (soţul Corinei Martin).

Anterior acestei hotărâri, Dumitru Martin deţinea şi el 25% din „Mistral Voyage”, astfel încât, în urma cesionării, Dumitru Martin a devenit asociat cu 50% în firmă, diferenţa fiind deţinută de către Teodor Gabriel Florescu.

După ce s-a retras din societate, Corina Martin a fost revocată şi din funcţia de administrator al firmei constănţene, această responsabilitate fiind preluată, pe durată nedeterminată, de Istudor Oprica Nicolae.

 

După ce Corina Martin s-a retras, „Mistral Voyage” şi-a cerut insolvenţa

„Mistral Voyage” Constanţa, înfiinţată în septembrie 1993, are ca obiect principal de activitate „Activităţi ale tur-operatorilor”, dar nu se poate lăuda cu rezultate financiare deosebite, ba dimpotrivă: societatea a încheiat anul 2008 cu pierderi de 557.239 RON, aproape duble faţă de anul 2007, în condiţiile în care veniturile totale s-au cifrat la 7,28 milioane RON (72,8 miliarde lei vechi).

Deşi, la finalul anului 2008, „Mistral Voyage” Constanţa avea datorii totale de 20,3 milioane RON (203 miliarde lei vechi), Corina Martin, în calitate de administrator al firmei, a „riscat” şi a încercat să nu acumuleze restanţe de plată foarte mari către bugetele de stat.

La data de 31 martie 2010, societatea datora statului 16.674 RON (166.740.000 lei vechi), sumă ce poate fi considerată minoră. Pe de altă parte, însă, nu de acelaşi tratament s-au bucurat şi partenerii de afaceri. Dovada – societatea a intrat în insolvenţă, la solicitarea proprie.

Oficial, Corina Martin nu are nicio legătură cu această formă de capitulare în faţa problemelor generate de criza economică: dosarul privind deschiderea procedurii insolvenţei la cererea debitoarei a fost depus la Tribunalul Constanţa la data de 9 iunie 2010, aşadar, la aproape o lună după ce Corina Martin a predat administrarea afacerii.

La data de 14 iunie, instanţa a admis cererea şi a dispus deschiderea procedurii insolvenţei, următorul termen în acest dosar fiind stabilit pentru data de 4 octombrie 2010.

Poate că, până atunci, firma în care acum este implicat doar soţul preşedintelui ANAT va reuşi să depăşească pasa proastă prin care trece şi să nu ajungă în situaţia în care creditorii fără scrupule (bănci, de exemplu) să solicite recuperarea creanţelor prin valorificarea activelor, cum ar fi „Mistral Resort Moieciu”, primul hotel de patru stele, la standarde europene, din cunoscuta staţiune Moieciu, investiţia de suflet a Corinei Martin, pe care o prezintă chiar pe homepage-ul site-ului mistralvoyages.ro (acolo unde, conform ultimelor modificari la Legea 85/2006, ar trebui să fie anunţată intrarea în insolvenţă a firmei…)

CITIŢI ŞI:
Cheia succesului: intri în CIP şi ajungi… preşedinte ANAT!

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.