Mamaia – preţuri mai mari faţă de Bulgaria, hoteluri pe jumătate goale şi turism de weekend

1 iulie 2010

Naţional, Prima pagină, Turism

Mamaia – preţuri mai mari faţă de Bulgaria, hoteluri pe jumătate goale şi turism de weekend

- Numărul turiştilor care s-au cazat în prima lună de vară în hotelurile şi pensiunile din staţiunea Mamaia a scăzut cu 40-50% faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, doar jumătate din camerele unităţilor de cazare fiind ocupate.

În medie, 10.000 de turişti s-au cazat zilnic în unităţile din staţiunea Mamaia în prima lună de vară, faţă de 20.000 de turişti în iunie anul trecut, ceea ce înseamnă că încasările din cazare ale unităţilor din cea mai cunoscută staţiune românească s-ar putea ridica la 10 milioane de euro în iunie.

Calculele iau în considerare un preţ mediu de 40 de euro pe locul de cazare şi un număr de circa 250.000 de turişti, comentează Ziarul Financiar.

Mircea Vladu, proprietarul agenţiei de turism Prestige Tours: „litoralul românesc concurează cu cel bulgăresc, pentru care cererea românilor a crescut datorită pachetelor all-insclusive”.

În luna iunie, tariful pe noaptea de cazare într-o cameră dublă a unui hotel de cinci stele din Mamaia este aproape de două ori mai mare faţă de cel practicat de un hotel de lux din Nisipurile de Aur. Decalajul dintre preţuri este însă mai mic în ceea ce priveşte unităţile economice de două şi trei stele.

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.