- Experţi de la Institutul pentru studierea problemelor de sănătate din Munchen au ajuns la concluzia că germanii obezi apasă cu greutatea lor nu doar pe structura proprie, ci şi pe sistemul naţional de sănătate, relatează Bild.
- O taxă pe supraponderali – de fapt, pentru toţi cei care sunt găsiţi vinovaţi de o “alimentaţie nesănătoasă” – trebuie impusă în Germania, a propus un deputat al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), formaţiunea la putere la Berlin. Numai în acest fel statul german ar recupera banii pe care îi pierde, an de an, cu tratarea tuturor problemelor de sănătate generate de cei care “mănâncă excesiv”.
Potrivit experţilor, cel puţin 10 la sută din suma totală alocată domeniului sănătăţii este cheltuită pentru lupta cu bolile provocate de greutatea excesivă. Anual, aceasta înseamnă peste 17 miliarde de euro.
Printre bolile cele mai răspândite provocate de obezitate se numără diabetul, bolile cardiovasculare, insuficienţa cardiacă, cancerul de colon, cel al prostatei şi cel mamar. În afară de aceasta, oamenii supraponderali au nevoie mai des ca alţii de ajutorul psihologilor, fără a mai vorbi despre faptul că spitalele sunt nevoite să cumpere echipament medical, inclusiv mese de operaţie, capabile să susţină greutăţi mari.
Potrivit Departamentului Federal de Statistică al Germaniei, 51,4 la sută dintre germani sunt supraponderali. Reprezentanţii caselor de asigurări medicale şi-au exprimat deja îngrijorarea în legătură cu acest lucru: numărul de supraponderali, mai ales în rândul tinerilor, este în creştere, cheltuielile pentru tratarea bolilor provocate de obezitate sunt, de asemenea, în creştere, în timp ce contribuţiile la sănătate au rămas aceleaşi.
În acest context, experţii de la Munchen vorbesc despre inevitabila majorare a contribuţiilor la sănătate, iar reprezentantul Uniunii Creştin-Democrate, Marco Wanderwitz, a declarat că oamenii care duc un mod de viaţă nesănătos şi, drept consecinţă, suferă de obezitate ar trebui să plătească contribuţii mai mari decât alţi cetăţeni.







































Comentează acest articol