Get Adobe Flash player 

Alcoolul reduce riscul îmbolnăvirii de artrită

28 iulie 2010

Extern, Prima pagină

Consumul frecvent de alcool reduce riscul de îmbolnăvire şi severitatea manifestării artritei reumatoide, o maladie extrem de dureroasă care afectează articulaţiile şi poate apărea la orice vârstă, informează publicaţia britanică The Telegraph.

O echipă de cercetători de la Sheffield University a descoperit faptul că pacienţii suferind de artrită reumatoidă care susţin că au consumat alcool de peste 10 ori în ultima lună, au articulaţiile mai puţin afectate de boală, fiind mai puţin inflamate, mai puţin dureroase şi mai puţin umflate decât la pacienţii care nu consumă alcool.

Explicaţia ar putea fi dată de faptul că alcoolul, consumat frecvent, reduce capacitatea de răspuns a sistemului imunitar al organismului, iar artrita reumatoidă este o boală auto-imună, sistemul imunitar atacând organismul, în timp ce tratamentele medicale actuale vizează doar ameliorarea simptomelor şi nu eliminarea cauzelor.

De asemenea, cercetătorii au descoperit că persoanele care consumă alcool în cel puţin zece zile dintr-o lună, întâmpină un nivel de risc de patru ori mai mic în ceea ce priveşte îmbolnăvirea de artrită, decât cei care nu beau deloc. Concluziile acestui studiu au fost publicate în ultimul număr al revistei Rheumatology sub coordonarea lui James Maxwell, doctor în reumatologie la Sheffield University.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.