Avantajele şi dezavantajele contoarelor de apartament. Cât costă şi care sunt capcanele

Avantajele şi dezavantajele contoarelor de apartament. Cât costă şi care sunt capcanele

- Dacă Guvernul taie subvenţia la energie termică la iarnă, pentru un apartament cu două camere, factura la căldură va fi de 1.653 lei dacă locuinţa nu este dotată cu contoare de energie termică şi de 1.276 lei, dacă locuinţa are repartitoare, scrie Gândul

În plină arşiţă, românii se gândesc la factura de căldură de la iarnă şi se înghesuie să îşi monteze repartitoare pentru energia termică. Cel puţin aşa susţin unii dintre furnizorii de sisteme de contorizare individuală, care au calculat că în luna iulie a acestui an solicitările de montare de contoare s-au majorat cu 35-40%, comparativ cu perioada similară din anul trecut.

Pentru montarea unui repartitor, plus cheltuielile cu montajul, costul ajunge la aproximativ 140 de lei, cu tot cu TVA. Astfel, pentru un apartament cu două camere, care are în total patru calorifere, investiţia este de 560 de lei.

În timp ce beneficiile montării de contoare ar putea consta într-o factură la căldură mai mică cu circa o treime, potrivit reprezentanţilor firmelor de profil, cei care îşi montează astfel de dispozitive riscă însă să plătească mai mult la iarnă, decât în lipsa repartitoarelor, dacă nu respectă anumite reguli.

“Iarna, când aerisim în casă, trebuie să închidem termostatul. În plus, robinetul termostatic nu trebuie să devină o obsesie. În Danemarca, de exemplu, la începutul iernii fiecare acasă îşi fixează temperatura, iar toată iarna nu umblă la ea. La noi, dacă la un moment dat caloriferul este rece, omul se sperie şi crede că sistemul nu funcţionează. Noi le explicăm că atunci este chiar perioada în care se face economie, pentru că s-a atins temperatura fixată la termostat”, ne-a explicat Antoaneta Macovei, director zona Sud la ista România.

 

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Un comentariu

  1. Priporeanu

    Daca cineva cunoaste care tipuri sunt mai ieftine si de unde putem sa le cumparam (din cei care au montat pana acum). Majoritatea firmelor lauda produsele fara a specifica cat costa. Multumesc anticipat celor care ofera informatii.

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.