Gheţea, ARB: Dacă nu se modifică legea, creăm o stare de procesomanie

Disputele legate de posibilele interpretări ale Ordonanţei de Urgenţă nr. 50 din iunie privind creditele pentru consumatori, în special în privinţa resetării dobânzilor, arată că forma actuală are lacune şi trebuie modificată, altfel există riscul instalării unei stări de “procesomanie” la nivel naţional, spune Radu Gheţea (desen), preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi al CEC Bank, citat de Ziarul financiar.

Principalele controverse sunt legate de aplicarea prevederilor ordonanţei în cazul creditelor acordate în trecut cu dobândă variabilă, indexată la un indice intern al băncii (aşa-numita dobândă de referinţă, care măsoară costurile de refinanţare ale instituţiei).

Majoritatea juriştilor din bănci consideră că în forma actuală, ordonanţa obligă banca să menţină marja stipulată în contract, dar să o aplice unui indicator independent - Robor la lei sau Euribor la euro – renunţându-se astfel la indicatorii interni, care au valori semnificativ mai mari.

Aceasta ar conduce la o scădere considerabilă a costurilor pentru clienţi, iar foarte mulţi încearcă acum să profite de această oportunitate.

“Ce mi se pare deosebit de periculos în acest moment este interpretarea care să dă în diverse ocazii, de către unele persoane şi chiar de presă. Asta spune că ordonanţa are lacune, care trebuie corectate, tocmai ca să nu ajungem la procese, amenzi. Vrem să creăm o stare de procesomanie în toată România?“, afirmă Gheţea. ARB a purtat numeroase discuţii cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), instituţia care a promovat această ordonanţă, însă până acum nu a avut o poziţie publică.

În mod paradoxal, poziţia băncilor comerciale a fost apărată chiar de către Banca Naţională, prin vocea şefului Supravegherii, Nicolae Cinteză, care se teme că reducerea dobânzilor ca efect al noilor reglementări va conduce la pierderi importante pentru majoritatea jucătorilor.

Reacţia lui Gheţea vine după ce Constantin Cerbulescu, preşedintele ANPC, a venit cu precizări la textul ordonanţei, prin care a lămurit că băncile pot găsi formule prin care să menţină costul creditelor în derulare la nivelul din iunie, urmând ca ulterior acesta să fluctueze în funcţie de indicatorii de referinţă. Tot el a arătat însă că agrearea noii formule de calcul este subiect de negociere între client şi bancă, iar dacă nu se ajunge la o înţelegere, clientul poate să se adrese instanţei de judecată.

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.