CONCURS: Anticipează cursul euro din 6 septembrie şi câştigă DVD-uri Discovery!

30 august 2010

Naţional, Prima pagină

Financiarul.ro şi Mediadocs.ro te premiază cu o colecţie impresionantă de DVD-uri Discovery


Modalitatea de participare la concurs:

Pentru a te înscrie în concurs, tot ceea ce trebuie să faci este să adaugi un comentariu la acest articol, în care să anticipezi valoarea cursului euro ce va fi stabilită de BNR în data de 6 septembrie  2010 (luni).

ATENŢIE Participanţii trebuie să anticipeze o valoare a cursului euro cu 4 zecimale (de forma 4,1234). În cazul în care vor fi menţionate două sau trei zecimale, se consideră că următoarele zecimale până la patru sunt zero.

Fiecare participant are dreptul să participe o singură dată. În cazul în care va trimite mai multe variante ale cursului euro, participarea lui în concurs nu va mai fi luată în considerare.

Vor fi desemnaţi câştigatori toţi participanţii ce vor anticipa în mod corect cursul. În cazul în care nici un participant nu va anticipa valoarea exactă a cursului euro, va fi desemnat un singur câştigător, acesta fiind participantul cu estimarea cea mai apropiată de realitate.
Premiile puse în concurs constau în colecţii de DVD-uri Discovery, fiecare câştigător având posibilitatea de a alege una dintre colecţiile prezentate mai jos:


Colecţia “Atlasul corpului uman”
6 DVD-uri
află de AICI ce conţine


Colecţia “Cele 7 minuni ale lumii”
4 DVD -uri
află de AICI ce conţine


Colecţia „În căutarea lumilor pierdute”
5 DVD-uri
află de AICI ce conţine


Colecţia Everest –Dincolo de limite”
6 DVD-uri
află de AICI ce conţine


Postează  răspunsul tău utilizând caseta de comentarii de mai jos. Adaugă o adresă de mail validă şi numele complet pentru a putea fi contactat ulterior, în cazul în care vei fi desemnat câştigător.

Câştigătorii vor putea intra în posesia premiului numai după expedierea, prin e-mail sau fax, a unei copii a cărţii de identitate, alaturi de adresa poştală completă.

Concursul se desfăşoară în perioada 30 august-5 septembrie 2010. Vor fi luate în considerare doar răspunsurile care vor sosi până duminică, 5 septembri ora 23:59.

Câştigătorii vor fi anunţaţi miercuri, 8 septembrie, şi vor primi colecţiile de DVD-uri prin colet poştal.

Taxele de expediere a premiilor prin poştă vor fi suportate de Financiarul.ro

Mult succes!


 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

229 Comentarii

  1. curcan florin

    curs 6.09.2010 – 4,2354

  2. Vasile Bogdan Cristian

    Curs valutar 06.09.2010: 1 Ron = 4.2478

  3. Vartolomei Simona

    Raspuns: cursul euro din 6.09.2010 este de 4,2423

  4. mihai valeria

    curs valutar 06.09.2010 : 4,2560

  5. croitoru marcela

    curs 06.09.2010 1 ron= 4.2469

  6. Hatala Gyongyi

    Cursul euro din 06.09.2010 =4,2467

  7. BALEA MIHAI

    4,2432 va fi cursul euro in data de 06.09.2010!

  8. OTILIA MARIA

    4,2522 RON

  9. badachi luminita

    raspuns:4,2440 curs euro din 6.09.2010!

  10. Dobie Adam

    Raspuns:cursul euro 06.09.2010 este de 4,2487

  11. marin loredana

    curs euro din 6.09.2010-4,1950

  12. Antonia Balan

    06.09.2010, curs euro 4.2387

  13. Sabou Vasile

    Luni, 30 August la 12:24 pm
    Rata de curs 06.09.2010 va fi de 4,2489

  14. Diana Chirila

    4,2315

  15. Gheorghita Marinela-Gina

    1 EURO = 4.2347 RON

  16. Jisa Simona

    4,2588

  17. Cristina Elida

    Raspuns: 4.2495

  18. Precup Alina Claudia

    4.132

  19. Precup Alina Claudia

    4.1324

  20. Marin Ovidiu Marius

    Curs euro 06.09.2010: 4,2385

  21. Marin Larisa Olivia

    Curs euro 06.09.2010: 4,2415

  22. Roxana Dumitrascuta

    4,2469

  23. glodeanu veronica

    4,2348

  24. Anamaria Popa

    Raspuns:cursul euro 06.09.2010 este de 4,2622

  25. Ionescu Ionica

    Raspuns:cursul euro 06.09.2010 este de 4,2320

  26. Ghiorghica Andra

    Raspuns: cursul euro pentru data de 06.sept.2010 este 4,2503

  27. Rusu Alexandru

    4.3126

  28. NEACSU ADRIAN

    Raspuns:cursul euro 06.09.2010 4,2214

  29. Laurentiu Lascu

    Raspuns:4.2534 curs euro din 06.09.2010

  30. urzica laura

    curs euro 06.09.2010:4,1420

  31. Nenec Andrei

    Raspuns:cursul euro 06.09.2010 este de 4,2493

  32. Plescan Daniel

    4.2421

  33. ZAINEA MARIAN FLORIN

    4,24977

  34. ZAINEA MIHAELA

    4,2489

  35. ZAINEA PATRICIA MARIA

    4,2422

  36. Sirbu ana-Maria

    6.09.2010- 4,2345

  37. Tanase Cristina Elena

    4.2790

  38. stoicescu laurentiu

    4,3214

  39. Olaru Liviu Constantin

    Raspuns corect: 4,2150

  40. Gavrila Stefan

    Cursul de luni 6 septembrie va fi de aproximativ 4,2520 RON
    Sa speram ca va cobora spre sfarsitul anului :)

  41. Sitaru Mihai

    4,2342

  42. marin gabriel

    4,2263

  43. mihai florin

    4,2368

  44. balosu marcel

    4,2485

  45. balosu maria

    4,2289

  46. miclescu corina

    1 euro = 4.2401 ron la data 6.09.2010

  47. Piros Aurel

    4,2355

  48. Sergiu Acsinte

    1€ = 4,2153 Ron

  49. Bogdan Musat

    curs valutar 06.09.2010 : 4,2413

  50. Dumitrescu Marian

    4,2125

  51. barbara daescu

    in 06.09.2010 estimez cursul euro la valoarea de 4,2271

  52. Radu Andrada

    1 euro = 4.2100

  53. Uscatu Claudiu

    1 euro : 4.1984

  54. irina popa

    cursul euro in 6septembrie 2010 o sa fie:4,2530ron

  55. Stoian Florin

    Cursul euro in data de 06.09.2010 va fi 4,2450

  56. CIOBAN VIOLETA

    Raspuns:cursul euro la data de 06.09.2010 poate fi de 4,2413 lei

  57. radoi ana maria

    curs euro 4,2488

  58. Eleonora Magiar

    Cursul euro din 06.09.2010 : 1 euro = 4,2467 ron

  59. Ionescu Elena M

    Cursul Euro in data de 06.09.2010 va fi de 4.2346

  60. Popescu Ionel - Costel

    4.2467

  61. Banuta Mirabela

    4,2295

  62. Banuta Andreea

    4,2326

  63. Rus Mihai

    4,2356

  64. vasian cristina

    curs valutar o6.09.2010 1 eur= 4,2400

  65. antal bogdan

    curs valutar din 06.09.2010 1 eur= 4,2600

  66. Radulescu Cristi

    4.2358

  67. Popa Adina

    curs euro 6.09.2010 4,2064

  68. Ciovana Ioana Claudia

    Raspuns :curs valutar pe 06.09.2010 este de 4,2134

  69. ANGHEL AUREL

    cursul euro 06.09.2010= 4,2389

  70. Mondescu Alexandru

    4.2871 Ron

  71. iancu julien

    euro 06.09.2010 este de 4,2480

  72. Onet Ciprian

    Curs valutar 06.09.2010: 1 Ron = 4.2597

  73. Onet Daniela Carmen

    Curs valutar 06.09.2010: 4.2447

  74. Puskas Szabolcs

    Cursul Euro van fi 4.2257

  75. Marcu Gina Alina

    4.1900lei

  76. Veronica Daniliuc

    4,2453

  77. gheorghe maria doina

    cursul euro pe 06.09.2010 va fi de: 4.2113

  78. ioana Grama

    4,2711

  79. Nicolae Calin Grama

    4,2691

  80. Dinu Bogdan

    Estimez ca la data de 6 septembrie 2010,
    1 euro – 4,4772 ron

  81. Protopopescu George

    Raspuns: Cursul euro din data de 06.09.2010 este : 4.2467 lei

  82. danila madalin

    cursul euro pentru 6.09.2010 va fi 1 euro = 4.2250

  83. Daliu Monica

    4.2658

  84. Florin Angelescu

    4,2444 RON

  85. elena ungureanu

    4,2599

  86. Marginean Alina

    Curs euro luni 06.09.2010 va fi de 4,2524

  87. constantin paul

    curs euro 06.09.2010 este de 4,2843

  88. hojda gabriel

    4,2462

  89. sovaiala alin

    4,2466

  90. Bogdan Diaconu

    4,2293

  91. Lazar Cornelia

    4,2487

  92. Contu Valentin

    Cred ca la 06.09.2010 cursul euro va fi de 4,2563 lei

  93. Ionita Octavian

    4,2650

  94. Catalin Parasca

    Raspuns: 4.2487

  95. Niculescu Valentin

    Raspuns: cursul euro 06.09.2010 4,2597

  96. Dinica Corneliu

    Cursul Euro din 06-09-2010 va fi: 4,2631

  97. MIHAELA FLOREA

    curs valutar 06.09.2010: 4.2356 lei/euro

  98. Buldur Delia Costelia

    Estimez,pt luni 06.09.2010,un curs leu/eur de 4.2621.

  99. lucian ivan

    4.2563 RON

  100. Dumitrascuta Gelu

    4.2581

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.