Pelerinajul lui Boc la Cotroceni: cum s-a dus la Băsescu să ia remanierea. Ce soluţie onorabilă de exit are Adriean Videanu

Pelerinajul lui Boc la Cotroceni: cum s-a dus la Băsescu să ia remanierea. Ce soluţie onorabilă de exit are Adriean Videanu

Extrem de sensibil cu scurgerile de informaţii, preşedintele le-a impus liderilor PDL chemaţi la Preşedinţie să-şi ţină gura până miercuri

Premierul Emil Boc caută soluţii pentru o remaniere guvernamentală care să împace şi partidul, şi Cotrocenii. Şeful Executivului a avut, ieri, o zi de plimbare între Palatele Victoria şi Cotroceni, relatează Gândul.

Conform unor surse participante la întâlnire, ca şi la şedinţa Biroului Permanent Naţional de luni seara, nici de data aceasta nu s-au rostit nume, discuţiile învârtindu-se în jurul procedurii: cum şi când să ia Boc decizia remanierii, dacă să vină mâine în faţa parlamentarilor cu o listă de remaniabili sau să-i asculte pe senatori şi deputaţi şi abia după aceea să ia o decizie.

Pe lângă numele deja vehiculate pentru remaniere – Mihail Şeitan de la Muncă, Gabriel Sandu de la Comunicaţii şi Mihai Dumitru de la Agricultură -, era încă în discuţie rămânerea la Finanţe a lui Sebastian Vlădescu. Susţinut puternic de Băsescu, Vlădescu este de-a dreptul urât de parlamentari, în primul rând pentru refuzul acestuia de a pune oameni de partid la Finanţele locale şi la Vămi.

Apoi, era în discuţie şi plecarea unuia dintre “greii” Adriean Videanu sau Radu Berceanu, văzută de Băsescu drept un semnal că partidul vrea să scape de oamenii cu problemele de imagine sau criticabili şi că vrea să reînnoiască garnitura guvernamentală. Surse din PDL spun că Adriean Videanu ar putea să plece din guvern şi, drept compensaţie, să devină efectiv numărul al doilea în partid. Astfel, Boc ar urma să fie preşedinte doar cu numele al PDL şi să se ocupe de guvern, Videanu urmând să fie de facto şeful partidului.

 

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.