- Clienţii BCR cu contracte de credit în derulare sunt aşteptaţi la ghişeele băncii, în perioada 13-19 septembrie 2010, pentru semnarea actelor adiţionale prin care respectivele contracte s-ar alinia, potrivit reprezentanţilor băncii, la prevederile OUG nr.50/2010. „Mobilizarea generală” este valabilă pentru clienţii cu contracte de credit/descoperit de cont, încheiate înainte de 21.06.2010.
Din informaţiile cuprinse în invitaţia transmisă de BCR reiese că prezentarea la ghişeu este pur formală, întrucât actele adiţionale sunt deja redactate după „inspiraţia” bancherilor. De menţionat este faptul că nu se acordă nicio şansă clienţilor de a-şi exprima opinia şi de a-şi negocia dobânzile sau comisioanele, cu toate că sunt parteneri contractuali cu drepturi egale.
În spiritul acestei idei, Adrian Matei, unul dintre cititorii revistei economice FINANCIARUL, ne-a relatat într-o scrisoare deschisă dificultăţile cu care se confruntă clienţii în relaţia cu BCR:
„Atat în mesajul SMS primit pe telefonul mobil cât şi în notificarea scrisă primită de clienţi, BCR ne invită în perioada 13 – 19 septembrie la sedii pentru alinierea contractelor la OUG 50/2010. Aceasta perioadă reprezintă ultimele 7 zile din cele 90 oferite creditorilor de OUG 50/2010 pentru asigurarea conformităţii contractelor cu dispoziţiile ordonanţei.
În această perioadă trebuie să luăm actele adiţionale şi să comunicăm opţiunea de acceptare sau neacceptare a noilor condiţii. Deşi am încercat personal în timpul legal să obţin actele adiţionale, cu 30 de zile înainte de aplicare, angajaţii creditorului nu mi le-au pus la dispoziţie. Mi-au sugerat să vin când am fost notificat, în perioada 13 – 19 septembrie.
Daca luam în considerare ca 18 – 19 septembrie sunt sâmbătă şi duminică, consumatorii au la dispoziţie doar 5 zile pentru a se alinia prevederilor Ordonanţei. Este imposibil ca în 5 zile creditorul să ofere consumatorilor sute de mii de acte adiţionale. Există posibilitatea ca anumiţi consumatori să nu intre în posesia actelor adiţionale, datorită aglomeraţiei sau a unei organizări defectuoase a creditorului.
Este ilegal ca un consumator să aibă la dispozitie doar 1 – 5 zile pentru a primi actele adiţionale şi a comunica opţiunea de acceptare sau neacceptare.
Conform OUG 50/2010, BCR avea obligaţia ca înainte de expirarea celor 90 de zile din termenul oferit de Ordonanţă, cu cel putin 30 de zile înainte de acest termen limită (20 septembrie) să trimită consumatorilor actele adiţionale.
Banca Comercială Română se comporta într-un mod abuziv faţă de consumatori. Prin invocarea acceptului tacit în notificări şi încălcarea OUG 50/2010 referitoare la perioada în care trebuiă să ofere actele adiţionale, exercită presiune asupra consumatorilor, limitându-le semnificativ capacitatea de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză.
Din informatiile pe care le am, majoritatea băncilor au trimis clienţilor actele adiţionale, numai BCR nu a trimis”, ne-a sesizat Adrian Matei, in scrisoarea deschisă.
Fie că semnaţi sau nu, actul adiţional intră în vigoare „prin acceptare tacită”
Mai mult, „în cazul nesemnării actului adiţional la contractul de credit/descoperitul de cont, modificările menţionate mai jos intră în vigoare prin acceptare tacită, în condiţiile legii”, se menţionează în comunicarea BCR.
Mulţi dintre clienţii instituţiei de credit şi-au exprimat deja dezacordul, pe forumurile dedicate persoanelor nemulţumite de abuzurile sistemului bancar din România, faţă de atitudinea BCR de a-i pune în faţa faptului împlinit.
Vă prezentăm în continuare principalele modificări ale contractelor de credit pe care clienţii BCR vor fi nevoiţi să le semneze, indiferent dacă sunt sau nu de acord cu ele, aşa cum reiese din informaţiile furnizate de reprezentanţii băncii:
1. Modul de calcul al dobânzii
„Pentru contractul de credit, rata dobânzii va fi raportată la fluctuaţiile indicilor de referinţă independenţi, ROBOR (pentru creditele acordate în Lei), EURIBOR (pentru creditele acordate în EUR), LIBOR (pentru creditele acordate în USD).
Indicii de referinţă vor fi făcuţi publici în toate unitatile teritoriale BCR, precum şi pe site-ul oficial al BCR la adresa www.bcr.ro. Astfel, dobânda de referinţă din contractul dumneavoastră de credit va fi formată, conform noilor prevederi legale, prin însumarea valorii indicelui ROBOR/LIBOR/EURIBOR cu valoarea diferenţei dintre dobânda de referinţă aplicabilă în baza prevederilor contractuale şi indicele ROBOR/LIBOR/EURIBOR.
La valoarea dobânzii astfel calculate se va adăuga marja fixă din contractul dumneavoastră de credit. Prin urmare, dobânda va fi egală cu valoarea indicelui ROBOR/LIBOR/EURIBOR + marja (formată din valoarea diferenţei dintre dobânda de referinţă aplicabilă în baza prevederilor contractuale şi indicele ROBOR/LIBOR/EURIBOR plus marja fixă din contract).
Cele de mai sus nu se aplică în perioadele în care dobanda prevazută în contractul de credit este fixă. Pentru descoperitul de cont, rata dobânzii va fi raportată la fluctuaţiile indicelui de referinţă independent, ROBOR 3M.
Indicele de referinţă va fi făcut public, la sedii şi pe site-ul oficial al băncii, astfel că veţi cunoaşte, în orice moment, evolutia dobânzii la credit.
Indicele ROBOR 3M este rata anuală de referinţă a dobânzii interbancare pentru depozitele în lei plasate la termen pe trei luni, publicată de BNR pe pagina de internet a acesteia şi pe pagina sistemului de difuzare a informaţiei Reuters „ROBOR” la ora 11.00 antemeridian (ora României).
Indicele de referinţă ROBOR se va revizui în prima zi lucrătoare bancară a lunilor Ianuarie, Aprilie, Iulie şi Octombrie, acesta fiind cel stabilit şi publicat de BNR în ultima zi lucrătoare a lunii precedente datei în care revizuirea se efectuează”.
2. Comisioane şi costuri
În ceea ce priveşte structura de comisioane şi costuri prevăzută în contractul de credit/descoperit de cont, reprezentanţii BCR se mulţumesc să comunice doar faptul că „va respecta prevederile OUG nr.50/2010”. În plus, se menţionează că „orice modificare ulterioară a valorii acestora va fi posibilă doar cu acordul dumneavoastra, exprimat prin semnarea unui act adiţional la contractul de credit/descoperit de cont”.







































marți, 07 septembrie 2010 la 12:10 pm
ATENTIE !!!!!!
Legat de ”comisioane”, BCR – nu a modificat decat comisionul de rambursare anticipata, comisioanele de admistrare lunară si de risc (care sunt stipulate in contractele mai vechi, fiind incluse in rata lunara) – sunt mentinute. Actualmente ”comisionul de administrare lunara este de 0,350% din valoarea creditului contractat (potrivit noilor reglementari si se presupune ca respecta dispozitiile OG 50/2010).
La acordarea de credite noi, BCR – aplica un comision pentru analiza documentatiei in valoare de 3% din suma solicitata – astfel incat ”sa poata supravietui crizei economice”, cu toate ca in OG 50/2010 – acest comision nu mai trebuie sa existe.
Tot la creditele noi (acordate dupa aparitia OG 50/2010) – se mai prevede un ”comision unic perceput pentru prestarea de servicii la solicitarea imprumtatului / codebitorului / codebitorilor” – in valoare de 10 EURO – chiar daca ai solicitat sau nu ”prestarea de servicii.
Restul – sunt doar vorbe ……
marți, 07 septembrie 2010 la 1:59 pm
Buna ziua,
Intr-adevar sustin cele relatate de dl Adrian Matei, insa vin cu intrebarea : Cui sa ne adresam in situatia in care nu dorim sa beneficiem de aceste modificari? Scrisoarea ne informeaza ca ori semnam, ori nu semnam suntem de acord cu banca( acord tacit cum se exprima domnii de la BCR).Mi se pare ca este vorba despre o nedreptate la adresa tuturor consumatorilor. Am solicitat informatii de la consilierii BCR, insa sunt neinformati, nici macar nu stiau despre aceste scrisori ce au fost trimise catre clienti. Modul de calcul al dobanzii din scrisoare este ambigu, se scade o dobanda , dupa care se aduna aceeasi dobanda care ai scazut-o in final ajungi la aceeasi dobanda care o ai acum. Oricum, consider ca o dobanada ce are ca variabila euribor-ul nu face decat ca in timp sa creasca dobanda creditului si nu sa scada cum ne-au asigurat finantistii nostri.
Tmpul se scurge, iara astazi am sunat iar la BCR sa aflu informatii suplimentare, si bineinteles ca nu am primit nici un raspuns.Am urmarit aseara emisiunea Nasu’l care a avut ca subiect de discutie tot OUG 50/2010 si acum asteptam reactia bancilor.Multumesc si astept un raspuns de la d-stra.
marți, 07 septembrie 2010 la 3:25 pm
Aveti probleme de genul acesta; alaturati va grupui care va actiona in instanta bcr -ul w ww.creditbcr.ro
marți, 07 septembrie 2010 la 9:18 pm
Sunt sute de mii de clienti in situatia celui care v-a trimis acest semnal de alarma. Este tris ceea ce cititi cu totii, dar este realitatea din Romania in era crizei financiare. Desi exista lege, exista agenti economici care o incalca – bancile. Este timpul ca statul roman sa inceapa prin ANPC sa-si faca datoria si sa evitam procesele colective.
miercuri, 08 septembrie 2010 la 12:32 pm
Nu va lasati! Luptati impreuna cu crupurile constituite impotriva clauzelor abuzive bancare; tipul este scurt, pina pe 17 sept trerbuie sa depuneti la banci o adresa inregistrata cum ca nu Acceptati nici explicit si nici tacit Actul Aditional propus de ei. intre timp va documentati bine ce sa faceti pe http://www.creditbcr.ro
Unirea face puterea!
duminică, 12 septembrie 2010 la 6:10 pm
si eu am un credit bcr,si am primit doar un mesaj pe telefonul sotului ca sa ne prezentam in per 13-15 septembrie la banca ptr a ne alinia ctreditul la oug 50 pe 2010,,,dar chiar nu stiu cum sa procedez deoarece euriborul acum este foarte scazut dar cand va creste ratele noastre o sa exploadeze,,,si asa abia acum le platim ,,,,
marți, 14 septembrie 2010 la 7:52 pm
In conditiile generale de creditare anexa la contractul de credit la ASIGURATOR sunt obligata sa inchei asigurare pentru bunul adus in garantie fiind un MAXICREDIT CU IPOTECA,iar asigurarea de viata se precizeaza ca se va incheia doar acolo unde se solicita acest tip de asigurare.Actul aditional cu noile modificari imi este deja intocmit ,iar la ASIGURATOR ma obliga sa inchei ambele forme de asigurare.Fi-ti atenti si la acest capitol.
miercuri, 15 septembrie 2010 la 8:21 pm
am fost si eu la banca ,am intrebat agentul de credite de ce inca mi se retine comisionul de risc si mi s-a raspuns ca banca nu renunta la acest comision,si sa astept sa mi dea un act aditional ,ca facusem gura de ce nu s-a trimis cu macar 10 zile inainte sa-l studiez, sa l iau acasa si sa l citesc .i am zis ca nu reusesc in 2-3 zile sa l inteleg.si nu l am luat .dar daca e o lege facuta sa fie si pt bcr. ce inseamna acceptare tacita atata timp cat habar nu am ce cuprinde acel act ? as dori ca ANPC sa se sesizeze si sa puna bancile la punct sa nu mai aiba atata tupeu de camatari.abuzurile bcr trebuie sa ia sfarsit. deci comisionul de risc in valoare de 280.000 lei se incaseaza fara rusine = comision de administrare de 50.000 lei la fel.cineva trebuie as intervina astfel incat banca sa nu aiba consimtamant tacit .
sâmbătă, 18 septembrie 2010 la 10:42 am
Mergeti sa depuneti reclamatii la ANPC/CJPC din tara. Nu acceptati raspunsuri de genul mergeti la instanta. Astfel de raspunsuri va vor incurca chiar la instanta de judecata, care va va trimite inapoi la ANPC. ANPC este initiatorul ordonantei. Ei sa solutioneze problemele si sa nu se spele pe maini. Faceti-le plangeri penale pentru abuz in serviciu daca este nevoie. Comisariatele din tara au o oarecare autonomie fata de ANPC astfel incat avem o sansa ca ei sa se implice si sa ne ajute.
Cititi cu atentie preambulul ordonantei. Se vorbeste acolo de instituirea unor mecanisme de mentinere a solvabilitatii partilor contractuale. Cum se mentine solvabilitatea consumatorului daca in cateva luni imi creste rata ca urmare a indicelui de referinta. Marjele fixe din contracte sunt stabilite deja! Eventual puteti sa negociati cu banca o marja mai mare dar nicidecum cea rezultata prin formula acceptata de ANPC.
Nu va lasati amagiti de vrajeala ANPC care va spune sa mergeti in instanta. Puneti presiune pe aceasta institutie platita din banii nostri pentru a-si face treaba, pentru ca ei sunt cei care trebuie sa verifice respectarea ordonantei de urgenta. Atentie, potrivit ordonantei ANPC da sanctiuni complementare de punere in conformitate a contractului cu actul normativ. E treaba lor sa interpreteze corect ordonanta si sa ia in considerare marja fixa din contract!
luni, 20 septembrie 2010 la 5:14 pm
Unde ma inscriu? Cui ma adresez? Ce am concret de facut pt a ma alatura grupului?