Get Adobe Flash player 

CSM va analiza joi (9 septembrie 2010) oportunitatea organizării încă unui concurs la INM

6 septembrie 2010

Naţional

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Florica Bejinaru, a anunţat că plenul CSM a decis luni (6 septembrie 2010) cu majoritate de voturi, ca numărul candidaţilor care vor merge în etapele următoare ale exemenului de intrare la Institutul Naţional al Magistraturii să rămână cele rezultate în urma primei probe, urmând ca săptămâna aceasta să se analizeze oportunitatea unei propuneri legislative pentru a se mai putea organiza încă un concurs.

“Urmează ca la prima şedinţă de plen, din 9 septembrie, să analizăm raportul pe care conducerea INM îl va întocmi cu privire la modul în care s-a desfăşurat această probă şi vom discuta joi de oportunitatea unei propuneri de modificare legislativă în sensul ca în acest an să mai putem organiza încă un concurs de admitere la INM”, a declarat Bejinaru.

Şeful CSM a precizat că legea în vigoare prevede organizarea anuală a acestui concurs. “Însă dat fiind situaţia excepţională în care se află sistemul judiciar, prin prisma locurilor vacante în sistem, vom discuta joi această oportunitate de a solicita modificarea legii, propunere pe care, dacă va fi însuşită de plen, va fi transmisă Ministerul Justiţiei care are iniţiativă legislativă şi urmează ca acest demers să urmeze paşii prevăzuţi de lege”, a menţionat preşedintele CSM.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.