Financiarul

Regiunea irakiană din nord creşte fără aproape simboluri de stat graţie întăririi securităţii. Circulând pe drumul ce duce de la Bagdad la Erbil, capitala Kurdistanului irakian, nimic nu arată că se intră în regiune.

După Kirkuk, provincia petrolieră disputată de guvernul central şi cel kurd, încep să se vadă însemnele Partidului Democratic din Kurdistan. Statul irakian flutură doar pe steagurile clădirilor oficiale. Din 1992 după revolta kurdă şi înfrângerea armatei lui Saddam Hussein, kurzii masacraţi de dictatura anilor 80 îşi construiesc pe tăcute şi fără grabă statul, notează luni ziarul El Pais.

Construirea unui stat în regiune ale cărui frontiere par nedefinite în aşteptarea unui referendum, care a fost prevăzut în Constituţia irakiană pentru sfârşitul anului 2007, şi un teritoriu unde 4.500 de mici aşezări şi sate au fost distruse în timpul genocidului irakian din 1988 – folosind inclusiv arme chimice şi exterminând circa 200.000 de civili – este o sarcină grea.

Ştiu acest lucru mai ales liderii kurzi din Turcia, Irán, Siria şi Irak, state unde trăiesc aproximativ 25 de miloane de kurzi şi care se opun oricăror veleităţi independiste, dar procesul de segregare s-a accelerat după răsturnarea lui Saddam în 2003, în provinciile irakiene Dohuk, Suleimaniya şi Erbil. Din 1992, a dispărut orice urmă a Partidului Baas şi a regimului lui Saddam. Kurzii combatanţi au fost transformaţi în armată şi acum garantează securitatea care în restul Irakului este o himeră.

Boom-ul construcţiilor sare în ochi ca şi numărul maşinilor. ‘Aici exista un parc auto de 34.000 de maşini vechi în 2003. Acum există 400.000 şi sunt noi’. Erbil înseamnă popor mare’. Acum putem arăta schimbarea’, spune un politician local. Seara oraşul intră în fiebere, străzile sunt pline de oameni şi de restaurante. Există însă şi pete negre.
‘Există şi aici cazuri de corupţie, dar nu se compară cu ceea ce se întâmplă la Bagdad”, spune politicianul. Nemulţumirea oamenilor este însă foarte mare. Cei peste patru milioane de locuitori se simt tot mai distanţaţi de manevrele unei clase politice conducătoare cu mentalitate feudală.

Până la cel mai mic detaliu al vieţii politice, economice, sociale şi culturale este controlat de cele două partide hegemonice: Uniunea Patriotică din Kurdistan şi Partidul Democratic din Kurdistan. Mulţi oameni văd cum ia amploare clientelismul care generează o economie haotică, din care scot profit cei apropiaţi puterii şi cele 3.000 de firme turceşti foarte binevenite.

Este ceea ce explică profesorul de economie Ayub Anuar Smakei: “Suntem într-o tranziţie de la o economie socialistă la un capitalism sălbatic, în care sectorul privat şi cel public se întrepătrund. Nu este un sector privat, cât un sector personal al unei economii care nu produce nimic.
Nu avem industrie. Multe fabrici au închis pentru ca nu puteau să concureze cu preţurile articolelor importate din Iran. Exportăm doar tablă, sticlă şi piele’. Agricultorii, privilegiaţi de un pământ fertiş şi bogat în apă, au fost lăsaţi în voia sorţii, iar proiectele de infrastructuri au rămas să doarmă pe hârtie.

‘Depind de ploaie’, spune Smakei, “deşi dispunem de o abundentă pânză freatică’. Până şi pâinea se importă. Şi nu se dezvoltă nici legăturile, practic inexistente cu restul ţării. Se beneficiază doar de partea oleoductului care transportă petrol via Turcia şi care furnizează Kurdistanului 17% din veniturile obţinute din vânzările de petrol -principala sursă de venit.
Dar la orizont se adună nori negri. ‘Retragerea SUA în 2011 ne va face mult rău. Trebuie înainte soluţionată problema provinciei Kirkuk. Trebuie găsită o soluţie. Altminteri va fi un alt război’, spune profesorul.