Este atât de mare foamea de bani din România, încât cei care au prea multe credite sau au ajuns să fie consemnaţi drept rău-platnici fac orice ca să se împrumute. Peste 800.000 de români, dintre care mai bine de un sfert din judeţele din regiunea de nord-est a ţării, s-au reorientat spre instituţiile financiare nebancare. Vorbim despre companiile care oferă bani uşor, dar pot fixa o dobândă efectivă şi de 100%, scrie Evenimentul.
Pentru 1.000 de lei împrumutaţi, trebuie să plătească cam 1.300-1.400 de lei într-un an. Atenţie, rata trebuie plătită în multe cazuri nu lunar, ci săptămânal.
Rate sufocante
La Provident, pentru un credit de 3.000 de lei pe un an, dobânda anuală efectivă (DAE) este de 90%, iar la final, după toate socotelile, împrumutatul ajunge să plătească înapoi, 4.061 lei, aproape 1.061 de lei în plus.
Cei care „calcă strâmb” într-o săptămână şi uită să plătească sunt căutaţi acasă, iar telefoanele de la agenţi nu contenesc.
Din păcate, uneori, cei care se ocupă de recuperarea creanţelor fac şi ameninţări care nu au niciun suport, de genul – «le luăm casa părinţilor», aşa-zise victime care nu au niciun fel de implicare în creditul respectiv”, a explicat Ruxandra Andrei, reprezentant al firmei de brokeraj de credite Finzoom.







































marți, 26 octombrie 2010 la 10:27 pm
Clauză contractuala impusa de “camatarii Provident”: Putem da buzna oricand peste tine, ca sa-ti cerem banii
http://www.financiarul.ro/2010/10/26/clauza-contractuala-impusa-de-provident-putem-da-buzna-oricand-peste-tine-ca-sa-ti-cerem-banii