O simplă căutare a numelui Muntmark pe Registrul Comerţului scoate la iveală 43 de rezultate, adică zeci de nume de firme în care un membru al familiei Muntmark deţine anumite participaţii. La rândul lor, multe dintre aceste rezultate conţin cuvinte cheie-precum “Energy”, “Wind”, “Power Park” sau chiar nume de localităţi din Dobrogea.
Dacă la începutul lui 2008 puţină lume ştia cine este Emanuel Muntmark, în numai doi ani omul de afaceri suedez de origine română a ajuns să fie considerat ca unul dintre cei mai puternici dezvoltatori de proiecte eoliene, vânzându-şi parcurile către companii precum CEZ, Petrom sau ButanGas, scrie ZF.
Datele de la începutul lunii august din partea Transelectrica arată că firmele în care numele Muntmark apare ca acţionar au în dezvoltare sau au fost implicate în realizare unor parcuri eoliene cu o capacitate de peste 890 MW, mai mult decât un reactor al centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce înseamnă investiţii de circa 1,3 – 1,6 miliarde de euro, toate fiind localizate în Dobrogea.
Cum energia eoliană este unul dintre cele mai fierbinţi investiţii ale momentului, întrebarea vine de la sine: cine este Emanuel Muntmark?
“Este un om pe care sincer nici nu ştii de unde să-l iei. Sunt tare puţine informaţii despre el, fiind practic opţiunea lui de a-şi menţine o prezenţă discretă. Din câte ştiu, a început relativ devreme să cumpere pământuri acolo unde vântul bătea cel mai bine, în Dobrogea. După ce a dezvoltat aceste proiecte, a bătut la uşa investitorilor pentru a le vinde. Unii au deschis”, spun alte surse din piaţă.







































Comentează acest articol