Topul celor mai nesigure maşini din 2010

Siguranta este un criteriu foarte important in alegerea unei masini, cel putin in tarile vestice. Din acest motiv, se dezvolta constant noi tehnologii care sa protejeze atat soferul si pasagerii, cat si pietonii in cazul unei accident. Mai mult, apar din ce in ce mai multe sisteme in dotarea masinilor care sa previna si sa evite accidentele, scrie Incont.ro.

Dar in acelasi timp ies la lumina si numeroase erori de proiectare, constructie, ansamblare a autoturismelor care pot pune in pericol vieti omenesti, iar paradoxul este ca apar foarte multe la marci renumite, tocmai pentru siguranta si fiabilitatea masinilor.

Asa au fost scoase la vanzare serii intregi cu defecte fie la sistemul de franare, fie la directie sau acceleratie.

Cea mai mare campanie de rechemare in service de anul acesta a avut-o producatorul auto nipon Toyota, care a rechemat pentru reparatii circa noua milioane de autovehicule din intreaga lume din cauza unor defectiuni la pedala de accelaratie in cazul unor modele si la frana in cazul altora.

Este de departe cea mai mare campanie de rechemare in service, fapt ce a declansat scandaluri, controale, investigatii care s-au soldat cu amenzi usturatoare pentru productorul japonez si, mai grav, cu o imagine foarte sifonata.

Rechemarile in service s-au extins printre producatorii de automobile precum virusul gripei. O alta companie japoneza, Nissan si-a anuntat clientii din vestul Europei ca doua dintre cele mai vandute modele ale sale ar putea avea probleme serioase la sistemul de directie.

Este vorba despre  50.000 de unitati din cele mai vandute modele Xtrail si Qashqai. Nissan a rechemat in service masinile avand in vedere ca exista riscul ca directia sa se rupa.

O alta problema a aparut la Suzuki, care a rechemat peste 39.000 de modele Swif
t, produse intre toamna anului 2007 si primavara lui 2008, la o fabrica din Ungaria si livrate in aproape toate tarile din Europa, pentru verificari la sistemul de alimentare cu combustibil.

Exista riscul ca furtunul de benzina sa aiba scurgeri si drept urmare posibilitatea sa se aprinda de la o scanteie si sa ia foc masina.

In cazul Mazda , din cauza unei posibile scurgeri de ulei din motor, producatorului auto nipon a transmis Ministerului Transporturilor de la Tokio o cerere pentru rechemarea a 35.180 de autovehicule Axela, sau Mazda 3 – numele sub care este comercializata masina in afara Japoniei.

Probleme au intampinat si Hyundai, Porsche, BMW, Mercedes- Benz si producatorul american General Motors.

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.