Legile aprobate marţi (19 octombrie 2010) de Parlament vor fi luate în considerare după promulgare

Legea privind reducerea TVA la 5% la alimentele de bază şi impozitarea pensiilor de peste 2.000 de lei nu pot fi luate în considerare până când nu vor fi promulgate, a declarat joi (21 octombrie 2010) reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.

‘Odată ce Legea privind reducerea TVA la alimentele de bază şi cea privind impozitarea pensiilor de peste 2.000 lei vor fi promulgate, va trebui ca ele să fie respectate, dar nu putem încă să le luăm în considerare.
Când Legea privind reducerea TVA va intra în vigoare, desigur că vom avea o discuţie cu autorităţile române privind măsurile care trebuie să fie luate pentru a se încadra în deficitul stabilit pentru anul 2011 de 4,4 la sută”, a spus Mihai Tănăsescu.

Deputaţii au adoptat marţi, cu unanimitate – 290 voturi, un act normativ ce vizează modificarea Codului fiscal şi prevede aplicarea cotei reduse de 5% asupra bazei de impozitare pentru livrarea de pâine, carne, lapte, ulei vegetal şi zahăr, precum şi pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite.

Referitor la discuţiile purtate de delegaţia FMI cu echipa ministrului Ion Ariton, Mihai Tănăsescu a precizat că au fost discutate probleme de principiu, cu care se confruntă companiile publice care sunt în monitorizare, printre care Compania Naţională a Huilei şi Transelectrica.
Cea de-a şasea misiune a Fondului Monetar Internaţional de evaluare a performanţelor economice ale României în conformitate cu prevederile Acordului Stand-By şi ale Scrisorii Suplimentare de Intenţie a sosit la Bucureşti, miercuri începând discuţiile cu autorităţile din România.

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.