Consecinţele coliziunii Pământului cu asteroidul Apophis

26 octombrie 2010

Extern, Prima pagină

Consecinţele coliziunii Pământului cu asteroidul Apophis

Probabilitatea coliziunii asteroidului Apophis cu Pământul este una foarte mică, dar în cazul unui astfel de deznodământ o regiune de mărimea unei ţări europene va fi ştearsă de pe faţa pământului, consideră omul de ştiinţă rus Boris Şustov, directorul Institului de Astronomie de pe lângă Academia de Ştiinţe a Rusiei, citat luni (25 octombrie 2010) de RIA Novosti şi Interfax.

În acest caz, avertizează el, energia totală a exploziei va fi comparabilă cu detonarea tuturor arsenalelor nucleare existente în acest moment pe Terra. ‘Dacă pe Pământ va cădea un corp cu o lungime de 1-2 km, indiferent de locul în care va cădea, efectul va fi global. Dacă va cădea însă un obiect cu mărimea de câteva sute de metri, cum ar fi asteroidul Apophis (300 de metri) , consecinţele vor fi la scară regională.

Zona de impact a acestuia va echivala suprafaţa unei ţări europene de dimensiune medie’, a spus Şustov, vorbind luni la o conferinţă a Academiei ruse spaţiale ‘Ţiolkovski’.
Potrivit acestuia, consecinţele căderii unui asteroid ca Apophis pe Pământ vor fi similare cu cele ale unei explozii nucleare, cu excepţia lipsei de radiaţii.’Asteroidul Apophis comportă o asemenea putere distructivă care în echivalent TNT va depăşi puterea arsenalelor nucleare din lume în acest moment’ – a opinat omul de ştiinţă citat.

El exclude însă că o coliziune cu Apophis va duce la instalarea ‘iernii nucleare’ pe Pământ, precum şi alte consecinţe la nivel mondial, subliniind că aceasta va avea mai degrabă un impact regional. ‘Nu putem spune încă unde exact va cădea asteroidul. Putem vorbi doar cu aproximaţie despre un loc anume’, a mai spus savantul rus. Probabilitatea unei astfel de coliziuni în 2036 este incredibil de mică şi este, potrivit calculelor cercetătorilor americani, de 1:250.000.

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.