Hidra de la “Hidro”

Afacerea contractelor preferenţiale cu energie electrică care a măcinat clasa noastră politică timp de cinci ani a avut ca finalitate împingerea Alro în cercul clienţilor direcţi ai Hidroelectrica.

În rest, niciun contract direct nu a fost reziliat. Cantităţile livrate de Hidrolectrica au rămas aceleaşi, doar preţurile fiind negociate anual cu intermediarii. Compania Alro, preluată de ruşii de la Marco International (în urma uneia dintre cele mai controversate privatizări, anchetată şi de procurori) a intrat, în 2005, direct pe primul loc în topul firmelor care au contracte directe cu Hidroelectrica.

Convorbirile interceptate de procurori pe subiectul Alro, care au apărut în presă, redeschid controversatul subiect al contractelor cu energie, dar şi al privatizării combinatului de aluminiu.

Mulţi dintre oamenii apropiaţi preşedintelui Traian Băsescu – Elena Udrea, Dorin Cocoş, Theodor Stolojan sau Valeriu Stoica – care acuzau, acum cinci ani, practicile intermediarilor de pe piaţa energiei s-au intersectat, în secret, cu interesele companiei Alro.

Noi stenograme prezentate acum de ziarul BURSA arată că, în cazul Alro, au fost implicate şi două case de avocatură importante de la noi – Zamfirescu, Racoţi, Predoiu (unde partener este actualul ministru al Justiţiei), dar şi Stoica şi Asociaţii (a strategului PDL, Valeriu Stoica, fost ministru de Justiţie, între 1997 şi 2000).

Tranzacţiile cu energie electrică au fost şi sunt unele dintre cele mai politizate afaceri din ţara noastră, din cauza profiturilor imense pe care le generează diferenţele majore de preţ practicate între companiile statului producătoare (Hidroelectrica, Termoelectrica şi Nuclearelectrica).

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.