Arhivă lunară | octombrie, 2010
Compromisul franco-german cu privire la sancţiunile bugetare divizează UE
Summitul european care începe joi seara, consacrat guvernanţei economice şi măsurilor de consolidare a Pactului de stabilitate, garantul monedei unice, se anunţă delicat pentru Paris şi Berlin. Celelalte ţări din zona euro, precum şi Comisia, se consideră puse în faţa faptului împlinit, scrie ziarul elveţian Le Temps în ediţia de joi. Compromisul franco-german prevede, pe [...]
Continuă să citeşti...Rusia rămâne principalul mediator în reglementarea conflictului din Nagorno-Karabah
29 octombrie 2010
Noi negocieri directe între preşedinţii Azerbaidjanului şi Armeniei, Ilham Aliev şi Serj Sargsian, s-au desfăşurat miercuri, în oraşul rus Astrahan, sub medierea preşedintelui Rusiei, Dmitri Medvedev. La fel ca la întrevederile precedente, nici la aceasta nu s-a înregistrat vreun progres semnificativ. Moscova, însă, este mulţumită oricum de rezultatele negocierilor: părţile au convenit asupra schimbului de [...]
Continuă să citeşti...Se lansează un nou standard ISO
29 octombrie 2010
Data de 1 noiembrie 2010 va marca lansarea unuia dintre standardele ISO cele mai aşteptate în ultimii ani – ISO 26000, Linii directoare referitoare la responsabilitatea socială, care furnizează un ghid cu privire la responsabilitatea socială întreprinderilor din sectorul privat şi organizaţiilor din sectorul public. Standardul ISO 26000 va face obiectul unei prezentări oficiale la [...]
Continuă să citeşti...Lituania şi Belarus au convenit asupra unui regim fără vize pentru regiunile de lângă frontieră
29 octombrie 2010
Vizita preşedintelui Lituaniei, Dalia Grybauskaite, în Republica Belarus s-a încheiat săptămâna aceasta cu semnarea unui acord privind instituirea unui regim fără vize pentru o parte dintre cetăţenii celor două ţări. De acum încolo, oamenii care locuiesc pe o rază de 50 de kilometri de ambele părţi ale frontierei lituaniano-belaruse vor putea călători în ţara vecină [...]
Continuă să citeşti...
Hidra de la “Hidro”
29 octombrie 2010
Afacerea contractelor preferenţiale cu energie electrică care a măcinat clasa noastră politică timp de cinci ani a avut ca finalitate împingerea Alro în cercul clienţilor direcţi ai Hidroelectrica. În rest, niciun contract direct nu a fost reziliat. Cantităţile livrate de Hidrolectrica au rămas aceleaşi, doar preţurile fiind negociate anual cu intermediarii. Compania Alro, preluată de [...]
Continuă să citeşti...AVAS vrea să simplifice procedurile de privatizare
29 octombrie 2010
Acţiunile vor putea fi vândute şi prin “acordarea dreptului de preferinţă”. Proiectul elaborat în urma discuţiilor cu FMI prevede renunţarea la oferta publică, negocierea şi licitaţia în plic. Dezinteresul investitorilor faţă de acţiunile scoase la vânzare sau privatizarea unor societăţi la care statul este acţionar minoritar, dar şi recomandările oficialilor FMI de a accelera procesul [...]
Continuă să citeşti...Rusia şi Ucraina rescriu împreună istoria
29 octombrie 2010
Rusia şi Ucraina vor elabora împreună un manual de istorie, ceea ce va constitui un nou pas al noilor autorităţi de la Kiev de revizuire a politicii duse în domeniul învăţământului de fostul preşedinte ucrainean Viktor Iuşcenko, scrie joi Korrespondent.net. Decizia a fost luată în cadrul reuniunii Subcomitetului pe probleme de colaborare umanitară din cadrul [...]
Continuă să citeşti...Doi români, tată şi fiu, judecaţi pentru trafic de femei în Manchester
29 octombrie 2010
Doi români, tată şi fiu, conduceau ‘o afacere de familie’ în care traficau femei pe care le violau şi le obligau să se prostitueze în Manchester, relatează BBC. Bărbaţii sunt judecaţi în prezent de către o instanţă din Manchester. Românii Bogdan şi Marius Nejloveanu le-au promis locuri de muncă şi cazare la 5 femei, pe [...]
Continuă să citeşti...
Ultima găselniţă a japonezilor împotriva crizei: orezării pe culoarele marilor companii
29 octombrie 2010
Japonia este în criză, dar în pofida oricărei analize şi previziuni se pare că nu şi-a pierdut speranţa privind o apropiată redresare. La Tokio, în birourile ultramoderne ale grupului Pasona (servicii de personal, recrutare, externalizare) un mare culoar a fost amenajat ca o seră şi destinat cultivării orezului, informează revista italiană Panorama în ultimul număr. [...]
Continuă să citeşti...Impactul unui asteroid asupra unui ocean ar distruge stratul de ozon timp de câţiva ani
29 octombrie 2010
Impactul unui asteroid asupra unui ocean ar putea provoca o catastrofă naturală. Ar distruge stratul de ozon timp de mulţi ani, ceea ce i-ar împiedica pe oameni să mai cultive ori să iasă ziua de teama arsurilor solare, notează joi ziarul ABC. Ce s-ar întâmpla dacă un asteroid ar cădea într-un ocean, cruţând oraşele şi [...]
Continuă să citeşti...
FMI nu ne mai dă bani dacă Guvernul nu MODIFICĂ ORDONANŢA CREDITELOR. Ce se întâmplă dacă executivul cedează
29 octombrie 2010
În cazul în care Executivul cedează presiunii Fondului şi modifică OUG 50 astfel încât aceasta să nu se mai aplice creditelor vechi, clienţii ar putea fi chemaţi din nou la ghişee pentru a semna noi acte adiţionale, care să le anuleze pe cele vechi, potrivit Gândul. “Aceasta ar putea fi noutatea care a rezultat din [...]
Continuă să citeşti...Controlul minţii asupra computerelor devine o realitate
29 octombrie 2010
Un dispozitiv care ar permite oamenilor să joace jocuri pe calculator folosindu-se doar de puterea gândurilor ar putea deschide lumea pentru cei care suferă de ‘locked-in syndrome’ (stare in care pacientul este conştient, dar complet paralizat), susţin oameni de ştiinţă citaţi de Telegraph. Aparatul ar permite oamenilor să deplaseze un cursor pe un ecram şi [...]
Continuă să citeşti...Primăria lui Oprescu a încheiat contracte de expertiză de peste 750.000 de euro. Municipalitatea evaluează pe bani grei terenurile şi imobilele pe care le administrează
29 octombrie 2010
Trei sferturi de milion de euro aruncă instituţia condusă de Sorin Oprescu pentru expertize. Patru firme, care deja au încheiat un contract numit acord-cadru cu Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, au fost selectate în urma unei licitaţii publice desfăşurate la începutul lunii în curs, însă întâmplarea face ca societăţile în cauză să fie mai vechi [...]
Continuă să citeşti...
Ziariştii români răpiţi în Irak şi-au minţit colegii de detenţie
29 octombrie 2010
Dezvăluirile americanului Roy Hallums despre trimişii lui Omar Hayssam la Bagdad Contractorul american, Roy Hallums, care a fost luat ostatic în Irak în 2005 şi s-a aflat în detenţie împreună cu cei trei jurnalişti români, Sorin Mişcoci, Ovidiu Ohanesian şi Marie-Jeanne Ion, povesteşte în memoriile sale cum a ajuns în aceeaşi închisoare subterană cu ziariştii [...]
Continuă să citeşti...Boc îşi asumă istoria în maghiară
29 octombrie 2010
Noua lege a Educaţiei prevede că Istoria Românilor şi Geografia României se vor preda şi în limbile minorităţilor naţionale. Guvernul a finalizat legea miercuri noapte. Opoziţia acuză că UDMR a obţinut învăţământ extins în limba maghiară în schimbul voturilor de susţinere a Guvernului. Desi aveam probleme cu banii, noi, romanii ne mandream cu istoria. Insa, [...]
Continuă să citeşti...
Cât ne-ar costa să renunţăm la FMI
29 octombrie 2010
In cazul in care Guvernul nu va indeplini cererile FMI si ar vrea sa scape de “ajutor”, Romania ar trebui sa plateasca – in plus – dobanzi de 1-2 miliarde euro pe an, dezvaluie Romania Libera in editia de vineri. Îşi poate permite România să refuze semnarea unui nou acord cu FMI? Întrebarea este cu [...]
Continuă să citeşti...PDL vrea funcţii în plus în instituţiile controlate de parlament. Prima miză: CNA
29 octombrie 2010
Puterea încearcă să-şi impună majoritatea în instituţiile aflate sub control parlamentar, cerând renegocierea acestor funcţii ţinând cont de algoritmul rezultat din alegerile din 2008. Primul vizat este Consiliul Naţional al Audiovizualului, unde PDL şi PSD se bat pentru un loc eliberat de un fost reprezentant al social-democraţilor. Un prim pas a fost făcut în Birourile [...]
Continuă să citeşti...
Afaceri cu credinţă într-o fostă cazarmă
29 octombrie 2010
Statul a cedat o fostă bază militară cu 120 de clădiri şi 60 de hectare de pădure unei parohii ortodoxe cu 80 de enoriaşi. În 2004, Biserica a primit gratuit o fostă cazarmă cu condiţia să o transforme în “centru spiritual” pentru copiii străzii, dar a devenit centru parohial de afaceri. La iniţiativa Episcopiei Romanului, [...]
Continuă să citeşti...Isărescu: “Guvernul face ajustarea ca în Caragiale”
29 octombrie 2010
Ce model de corectare a dezechilibrelor din economie adoptă politicienii români: “Să facem ajustare, dar de fapt să nu o facem”, spune Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, făcând referire la replica personajului Farfuridi din “O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale. “Chiar dacă se acceptă ajustarea, şi spun acum un lucru pe care l-am trăit, ea este [...]
Continuă să citeşti...
Traian Băsescu a promis FMI că nu va promulga legea prin care TVA la alimente va fi redus la 5%
29 octombrie 2010
Preşedintele Traian Băsescu a promis delegaţiei FMI că nu va promulga legea prin care TVA la alimente va fi redus la 5%, iar pensiile mai mici de 2.000 de lei nu vor fi impozitate, potrivit Evz. Numai prin reducerea TVA la alimente de la 24% la 5%, veniturile la bugetul de stat s-ar reduce cu [...]
Continuă să citeşti...Atenţie la firmele care îşi schimbă asociaţii sau administratorii – 26 octombrie 2010
28 octombrie 2010
- Zilnic, FINANCIARUL.ro si ANTITEPARI.ro vă prezintă firmele care au operat modificări în ceea ce priveşte structura asociaţilor sau a administratorilor, conform actelor juridice publicate în MONITORUL OFICIAL, partea a IV-a. În MONITORUL OFICIAL, partea a IV-a, numerele 4404-4424 din 26.10.2010, au fost publicate acte juridice referitoare la modificarea structurii asociaţilor sau a administratorilor pentru [...]
Continuă să citeşti...NOUTĂŢI LEGISLATIVE – 28 octombrie 2010 (719)
28 octombrie 2010
În MONITORUL OFICIAL, Partea I, numărul 719 din 28.10.2010 au fost publicate următoarele legi, decrete, hotărâri şi alte acte: ¤ LEGI ŞI DECRETE 183. – Lege pentru ratificarea Acordului în domeniul securităţii sociale dintre România şi Canada, semnat la Ottawa la 19 noiembrie 2009 - Acord în domeniul securităţii sociale între România şi Canada [...]
Continuă să citeşti...NOUTĂŢI LEGISLATIVE – 28 octombrie 2010 (718)
28 octombrie 2010
În MONITORUL OFICIAL, Partea I, numărul 718 din 28.10.2010 au fost publicate următoarele legi, decrete, hotărâri şi alte acte: ¤ LEGI ŞI DECRETE 195. – Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli 981. – Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea [...]
Continuă să citeşti...NOUTĂŢI LEGISLATIVE – 27 octombrie 2010 (717)
28 octombrie 2010
În MONITORUL OFICIAL, Partea I, numărul 717 din 27.10.2010 au fost publicate următoarele legi, decrete, hotărâri şi alte acte: ¤ DECRETE 1.044 – 1.046. Decrete pentru eliberarea din functie a unor procurori 1.047 – 1.050. Decrete privind eliberarea din funcţie a unor judecători 1.051. – Decret privind reîncadrarea în funcţie a [...]
Continuă să citeşti...NOUTĂŢI LEGISLATIVE – 27 octombrie 2010 (716)
28 octombrie 2010
În MONITORUL OFICIAL, Partea I, numărul 716 din 27.10.2010 au fost publicate următoarele legi, decrete, hotărâri şi alte acte: ¤ ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE 815. – Ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii pentru aprobarea Normelor privind implementarea şi dezvoltarea sistemului de menţinere a competenţelor profesionale pentru personalul cu responsabilităţi în [...]
Continuă să citeşti...NOUTĂŢI LEGISLATIVE – 27 octombrie 2010 (715)
28 octombrie 2010
În MONITORUL OFICIAL, Partea I, numărul 715 din 27.10.2010 au fost publicate următoarele legi, decrete, hotărâri şi alte acte: ¤ DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE - Decizia nr. 1.041 din 14 septembrie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. [...]
Continuă să citeşti...NOUTĂŢI LEGISLATIVE – 26 octombrie 2010 (714)
28 octombrie 2010
În MONITORUL OFICIAL, Partea I, numărul 714 din 26.10.2010 au fost publicate următoarele legi, decrete, hotărâri şi alte acte: ¤ LEGI ŞI DECRETE 202. – Lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor 1.042. – Decret pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor ¤ HOTĂRÂRI ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR 29. – Hotărâre [...]
Continuă să citeşti...Firme care au intrat în insolvenţă/faliment – 27 octombrie 2010
28 octombrie 2010
În BPI (Buletinul Procedurilor de Insolvenţă) numerele 8253 – 8314 din 27.10.2010, au fost publicate notificări privind deschiderea procedurii de insolvenţă faliment pentru următoarele firme: ALEXIANA DISCO STAR SRL (13108595) – BPI 8283 ALSIDO TRANS SRL (8856697) – BPI 8283 ARBET-EXIM SRL (8118185) – BPI 8264 ARRIBA ROMGREEK SRL (23611577) – BPI 8295 ASK CONSULTING [...]
Continuă să citeşti...FMI şanteazează România cu OUG 50
28 octombrie 2010
Aplicarea Ordonanţei 50 pe 2010 privind contractele de credite pentru consumatori într-un mod corespunzător este o condiţie pentru eliberarea următoarei tranşe de împrumut, potrivit şefului misiunii FMI, Jeffrey Franks. “Trebuie să avem o Ordonanţă 50 satisfăcătoare, altfel nu putem merge mai departe. Nu este numai opinia noastră, ci şi a Comisiei Europene “, a declarat [...]
Continuă să citeşti...OUG privind asigurarea în domeniul public de pensii, adoptată de Guvern
28 octombrie 2010
Executivul a aprobat în şedinţa de joi (28 octombrie 2010) o ordonanţă de urgenţă privind asigurarea în domeniul public de pensii a persoanelor care nu au avut în ultimii 5 ani un contract de asigurat. “Ordonanţa reglementează plata contribuţiilor către sistemul de pensii a persoanelor care nu au avut în ultimii cinci ani un contract [...]
Continuă să citeşti...
Angajatorii tinerilor între 16 şi 25 de ani beneficiază de o subvenţie de 300 lei
28 octombrie 2010
Angajatorii tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani vor beneficia de o subvenţie de la Agenţiile de Ocupare a Forţei de Muncă în valoare de 300 de lei, potrivit unui proiect de lege adoptat joi (28 octombrie 2010) de Executiv. “Tinerii între 16 şi 25 de ani vor beneficia de o intrare [...]
Continuă să citeşti...Urşii flămânzi din Rusia au început să caute hrană în morminte
28 octombrie 2010
Urşii înfometaţi din nordul Rusiei au început să sape în mormintele din cimitire, mâncând, potrivit unor informaţii, cel puţin un cadavru, după ce canicula din timpul verii le-a distrus resursele naturale de hrană, cum ar fi fructele de pădure şi ciupercile, relatează Associated Press. Oficiali ruşi din Republica Komi, de pe Cercul Arctic, au declarat [...]
Continuă să citeşti...Investiţie de 11 milioane de dolari la ArcelorMittal Tubular Products Iaşi
28 octombrie 2010
Producătorul de ţevi ArcelorMittal Tubular Products Iaşi investeşte 11 milioane de dolari într-o nouă linie de profilare la rece, potrivit unui comunicat al companiei. Investiţia are scopul de a diminua costurile şi de a creşte eficienţa. Noua linie, cu o capacitate de 120.000 de tone pe an, este conformă cu toate standardele europene de calitate, [...]
Continuă să citeşti...Dacia a fabricat 100.000 de autoturisme alimentate cu GPL
28 octombrie 2010
Societatea Automobile Dacia a atins joi (28 octombrie 2010) pragul de 100.000 de autovehicule alimentate cu GPL, care au intrat în producţie în urmă cu aproape 3 ani şi jumătate. Autoturismul cu numărul 100.000, ieşit joi de pe linia de producţie, este un Sandero de culoare Bleu Navy cu motor de 1,4 litri, destinat pieţei [...]
Continuă să citeşti...FMI ţine partea băncilor: OUG 50 ar trebui aplicată doar noilor contracte
28 octombrie 2010
Ordonanţa 50/2010 privind contractele de credite petnru consumatori ar trebui aplicată doar noilor contracte, ci nu retroactiv, la cele existente, a declarat şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks. “Modul în care Directiva Europeană a fost transpusă în Ordonanţă va produce dificultăţi şi costuri. Sub legea Europeană, ea ar trebui aplicată doar noilor contracte şi [...]
Continuă să citeşti...Modelul familiei cu 2 copii este pe cale de dispariţie în Ungaria
28 octombrie 2010
Femeile din Ungaria îşi amână momentul când devin mame, iar dacă această tendinţă va continua, modelul tipic al familiei ungare cu 2 copii va rămâne de domeniul trecutului, relatează cotidianul Nepszabadsag, care citează un expert în demografie. Circa 35% din femeile din Ungaria aduc pe lume primul copil după ce au trecut de vârsta de [...]
Continuă să citeşti...Cum ne păcălesc companiile farmaceutice rescriind articole ştiinţifice
28 octombrie 2010
Un studiu dezvăluie cum companiile farmaceutice rescriu articolele ştiinţifice pentru a exagera virtuţile unui medicament şi a-i ascunde prejudiciile colaterale. Adesea, pe baza acestor ”falsuri” îşi elaborează medicii reţetele, informează revista italiană L’Espresso în ediţia de miercuri (27 octombrie 2010), care publică un articol pe această temă semnat de Silvio Garattini, directorul Institutului de Cercetări [...]
Continuă să citeşti...Grupa sanguină ar influenţa fertilitatea în cazul procreării asistate medical
28 octombrie 2010
Femeile care au grupa sanguină 0 ar avea şanse de două ori mai mari de reuşită în cazul procreării asistate medical. Un studiu ştiinţific american, publicat recent, face legătura de la cauză la efect, pentru prima oară, între grupa sanguină şi fertilitate, scrie site-ul lesquotidiennes.com. Pentru că vârsta maternităţii este împinsă tot mai târziu, femeile [...]
Continuă să citeşti...În numai 300 de ani, oraşele mari vor fi nepotrivite pentru viaţă
28 octombrie 2010
Schimbările climatice vor face insuportabilă viaţa în marile oraşe ale lumii către sfârşitul secolului al XXIII-lea. Umiditatea şi temperaturile vor ajunge la asemenea valori, încât oamenii nu vor putea trăi pur şi simplu în astfel de condiţii. La această concluzie au ajuns experţii de la Universitatea New South Wales din Sydney, Australia, relatează portalul informaţional [...]
Continuă să citeşti...Adrian Păunescu e puţin mai bine, dar prognosticul e rezervat
28 octombrie 2010
Adrian Păunescu e puţin mai bine, dar prognosticul e rezervat, a declarat joi (28 octombrie 2010) primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. “Edemul pulmonar a reprezentat cauza principală a internării lui. Prognosticul e rezervat. Cu părere de rău spun asta, pentru că maestrul suferă de mai multă vreme, a avut o serie întreagă de probleme. [...]
Continuă să citeşti...






























29 octombrie 2010
Comentează acest articol