O firmă din Bacău a început construirea celei mai mari hale industriale din România

O firmă din Bacău a început construirea celei mai mari hale industriale din România

Firma băcăuană SSAB a demarat marţi (2 noiembrie 2010) lucrările la cea mai mare hală metalică pentru producţie industrială realizată vreodată în România.

Beneficiarul acestei impresionante investiţii este societatea Aerostar din Bacău, specializată în fabricarea, modernizarea şi mentenanţa de avioane. Realizarea acestei hale industriale va permite accesul avioanelor de format mare, de tip Airbus 330 sau Boeing 737 ce vor fi întreţinute sau reparate de specialiştii Aerostar.
‘Nu doar dimensiunile, 79 de metri lăţime, 60 de metri lungime şi o înălţime de 21 de metri, sunt cele care fac această investiţie unică, cât, mai ales, deschiderea foarte mare, de 79 de metri, ce se realizează, pentru prima dată în România, fără stâlpi intermediari’, a precizat Mihai Şlic, unul dintre proprietarii SSAB Bacău.

O premieră naţională o reprezintă şi proiectarea, concepţia aparţinând tot specialiştilor constructorului SSAB din Bacău. ‘După ce am participat la licitaţia organizată de Aerostar, am apelat la firme de profil din străinătate pentru proiectare halei şi pentru porţile de acces. Ne-au avansat preţuri zdrobitoare! Am decis să ne asumăm proiectarea integrală, cât şi producerea celor 10 porţi de acces având, fiecare, o înălţime de 18 metri, ce se vor plia pe lateralele laturii de acces şi vor asigura deschiderea prin care avioanele vor pătrunde în hangar.

De altfel, şi realizarea, tot în cadrul firmei noastre, a grinzii de 79 de metri, fără stâlpi intermediari, implică foarte multă responsabilitate, experienţă, dar şi curaj’, a declarat, la rândul său, Cornel Saftiuc, coproprietar al SSAB.
Realizarea efectivă va presupune peste 900 de tone de confecţii metalice, care vor fi produse în hala proprie a companiei SSAB, montarea acestora şi realizarea instalaţiilor electrice şi sanitare.

Potrivit contractului, SSAB Bacău ar urma să predea benefiarului, Aerostar Bacău, lucrarea în 16 luni. Reprezentanţii companiei SSAB avansează, însă, sfârşitul anului 2011 ca dată de predare a hangarului, adică 12 luni, în condiţiile în care finanţarea nu se blochează. Managerul Mihai Şlic estimează că, în medie, vor lucra în permanenţă 40-50 de oameni şi va fi nevoie de utilaje de ridicare de mare tonaj.

Valoarea proiectului este de 20,974 milioane de lei. Din această sumă, asistenţa financiară nerambursabilă acordata din Fondul European de Dezvoltare este de 5,938 milioane de lei, iar cea de la bugetul de stat atinge 831.390 de lei, restul banilor, 8.997 milioane lei, fiind din resursele proprii ale beneficiarului, Aerostar.

Construcţia acestui hangar având o suprafaţă de peste 5.200 metri pătraţi va permite Aerostar extinderea capacităţilor de producţie pentru fabricarea pieselor din tablă a subansamblelor de structuri, extinderea sectorului de prelucrări mecanice, achiziţionarea de maşini- unelte în comandă numerică, de echipamente de control în coordonate şi a unora specializate pentru producţia la aeronave.

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.