Angajaţii Spitalului “C.I.Parhon” şi cei ai Spitalului de Recuperare sunt în pericol de a nu îşi primi salariile în ultimele două luni ale anului, a declarat miercuri (3 noiembrie 2010) în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Gheorghe Nichita.
Primarul municipiului reşedinţă a menţionat că la Spitalul ‘C.I.Parhon’ nu sunt bani pentru salariile din lunile noiembrie şi decembrie, după ce conducerea Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate a notificat că nu mai există fonduri disponibile pentru asigurarea finanţării.
“Contractul între spital şi CJAS a ajuns la faza de finalizare completă valorică, fapt care înseamnă că nu mai sunt bani pentru ultimele două luni ale acestui an. CJAS a informat spitalul că nu mai sunt bani, unitatea urmând să-şi susţină activitatea din venituri proprii, dar veniturile spitalului sunt de 3-5 la sută din bugetul total”, a declarat primarul Nichita.
Edilul susţine că aceasta nu este singura situaţie de acest gen la o unitate medicală preluată în administraţia municipalităţii. O situaţie similară în ceea ce priveşte finanţarea este şi la Spitalul de Recuperare din Iaşi, unde nu se poate acoperi fondul de salarii pentru luna decembrie.
Mai mult, primarul Nichita afirmă că va trimite scrisori atât şefului Casei Naţionale a Asigurărilor Sociale de Sănătate, cât şi premierului Emil Boc pentru a le sesiza faptul că în timp ce spitalele de stat sunt subfinanţate, conducerea Casei Judeţene a Asigurărilor Sociale de Sănătate încheie contracte de finanţare a unui spital privat deschis recent în Iaşi. Dr. Iulian Şerban, directorul Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate Iaşi, nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima opinia.







































Comentează acest articol