- Fostul ministru de Finanţe crede că România a luat toate măsurile anti-criză posibile.
“În România s-au luat toate măsurile anticriză pe care le-au luat şi alte state europene. Au fost însă două excepţii: sistemul nostru bancar nu a avut nevoie de “bailout”, spre deosebire de celelalte state europene, şi nu s-au pompat bani în consum pentru că nu am avut de unde. E adevărat că a trebuit să reducem consumul, pentru că a existat un exces de consum în perioada anterioară. Personal, nu cred că poate să vină cineva mâine în România şi nici nu cunosc pe cineva care să aibă cinci măsuri care trebuie luate pentru ca România să iasă din criză. Dacă pe mine mâine m-ar lua cineva şi mi-ar spune: “Tu eşti şeful României, poţi să iei ce măsuri vrei şi scoate România din criză”, eu nu aş şti ce să fac. Şi nici nu cunosc oamenii cărora să le zic: “Bună ziua! Veniţi să scoatem România din criză!”, afirmă Vlădescu, într-un interviu pentru Bursa.
“Cred că în România, în acest an, s-au luat maximum de măsuri care se puteau lua pentru stabilizarea economică. Visul de stimulare economică pe care îl au foarte mulţi este, din punctul meu de vedere, doar un vis.
România nu va creşte decât atunci când lumea şi în special Europa îşi vor reveni cu adevărat. Faptul că o ţară europeană creşte cu 1% sau 2% nu înseamnă că ea creşte consistent.
Citeam recent despre creşterea de 0,9% a Japoniei în ultimul trimestru, generată de creşterea consumului de ţigări anterior majorării accizelor. Cifra de 0,9 este strict conjuncturală. Lumea de care depindem noi şi care a generat creşterea economică în România, începând cu 2003-2004, este încă în criză”, susţine Sebastian Vlădescu.








































Comentează acest articol