Dacă tot nu a semnat legea privind eliminarea taxelor percepute abuziv de hipermarketuri, cât a fost preşedintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor, ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, anunţă acum o strategie care să oblige marile magazine să elimine unele taxe impuse furnizorilor. Patronii din industria alimentară nu ştiu cu cine pregăteşte ministrul noua strategie, dar nu îi dau nici un credit şi îi urează, ironic, “succes”, scrie Puterea.
Chiar dacă au trecut aproape trei ani de la ancheta privind taxele practicate de lanţurile de magazine şi de la negocierea unui Cod de bune practici, patronii supermarketurilor nu au eliminat nici o taxă, astfel că alimentele nu s-au ieftinit cu nici un ban.
Subiectul a rămas deschis, astfel că ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, în loc să se ocupe de problemele agricultorilor, creează bulversare pe piaţă prin anunţarea preţurilor. Mai mult, Tabără, fără să se consulte cu procesatorii, pregăteşte reţelelor de hipermarketuri o “strategie europeană”, în urma căreia acestea vor trebui să elimine sau să reducă anumite taxe pe care le percep furnizorilor.
Potrivit ministrului agriculturii, ideea eliminării unor taxe impuse de retaileri furnizorilor este împărtăşită şi de state precum Ungaria, Italia sau Germania. “În primul rând, trebuie eliminate nişte taxe. De exemplu, eu nu găsesc normală taxa de dezvoltare. De ce trebuie să dezvolte o reţea pe seama unei taxe suplimentare? Ar mai trebui eliminate taxa de raft, taxa de deschidere a magazinului, sunt mai multe”, a spus Tabără. Ministrul a explicat că aceste taxe nu pot fi eliminate prin lege, pentru că nu sunt percepute în mod oficial de către magazine. “Trebuie verificat de către Protecţia Consumatorilor, Garda Financiară. Sunt mai multe instituţii”, a mai declarat ministrul agriculturii.








































Comentează acest articol