Cele mai bune 10 veşti dintr-un an dezastruos pentru România

- Un articol despre veştile proaste ale lui 2010 ar fi mult mai la îndemână, dar sunt şi câteva evenimente pozitive care merită prezentate.

1. Începem cu economia, unde, între statisticile unui an dezastruos, găsim una care oferă câteva speranţe. În primele zece luni ale lui 2010 exporturile au crescut cu 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în mare parte datorită succeselor Dacia, ne arată Institutul Naţional de Statistică (INS). Datorită acestei creşteri, deficitul bugetar al perioadei ianuarie-august 2010 a ajuns la 4,7%, faţă de 7,7% (deficitul perioadei ianuarie-august 2009). Dacă exporturile rămân “sus” am putea înregistra o creştere economică în 2011. E, drept, una mai degrabă simbolică, pe care premierul Emil Boc a estimat-o, în urmă cu două săptămâni, la 1%.

2. Rămânem la economie şi observăm randamentele bune ale fondurilor de pensii private. În primele nouă luni ale lui 2010 (ianuarie-septembrie), randamentul fondurilor obligatorii şi a celor facultative a crescut cu 13%, respectiv 10%.

3. O altă veste bună este eliminarea comisionul de rambursare anticipată a unui credit. Vestea proastă e că decizia a venit abia în 2010, an în care puţini români îşi permit să-şi încheie socotelile cu băncile.

4. Cât despre investiţii, cele mai importante au fost în energie verde. Graţie unor proiecte uriaşe în zona Dobrogei – unele începute, altele anunţate pentru viitorul apropiat – România a păşit pentru prima dată în topul celor mai atractive 30 de ţări pentru investitorii în energie verde.

5. Şi trecem la un anunţ din 2010 care ne va fi de folos în 2011. Cei care doresc să îşi cumpere o maşină nouă la anul au aflat de la însuşi ministrul Mediului, Laszlo Borbely, că programul Rabla va fi extins în 2011. Veţi putea casa maximum trei rable, iar pentru fiecare dintre aceste maşini veţi primi 3.800 de lei. Cu cele trei tichete în mână, puteţi cumpăra cel mai ieftin Logan (1.2, 16V, 75 CP) la 15.600 de lei.

6. Găsim o veste bună chiar şi unde ne-am aştepta cel mai puţin, în justiţie. Patru tineri judecători au reuşit să se “furişeze” în Consiliul Superior al Magistaturii. Cei patru au luat locul unor judecători criticaţi adesea pentru sprijinul pe care l-au acordat magistraţilor suspectaţi de corupţie. Numele lor este Adrian Toni Neacşu, Alexandru Şerban, Nicolae Horaţius Dumbravă şi Cristi Vasilică Danileţ. Consiliul are 11 membri.

Continuarea în Evenimentul Zilei

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.