Sprijinul Guvernului pentru miliardarul Niculae face inerentă scumpirea gazelor

- Ordonanţa guvernamentală care a permis combinatelor chimice să cumpere doar gaze din intern, de două ori mai ieftine decât cele ruseşti, a făcut ca furnizorii care alimentează populaţia să stocheze mai mult gaze din import. Ioan Niculae, principalul beneficiar al măsurii spune, însă, că totul este o minciună, scrie MONEY.ro

Din prima lună a acestui an structura coşului de gaze pentru România a înregistrat o schimbare importantă. Ponderea importurilor ruseşti s-a mărit cu 8 puncte procentuale, ajungând la o proporţie de 32% de la 24% în decembrie. Această ajustare a structurii coşului poate aduce şi o creştere a preţului gazelor pentru populaţie din cauză că gazele ruseşti sunt de circa două ori mai scumpe decât cele din producţia locală.

Explicaţia acestui fenomen ne-a fost dată de reprezentanţi ai Autorităţii de Reglementare în Energie. Anul trecut, timp de nouă luni, a fost în vigoare o ordonanţă a Guvernului care prevedea ca cei cu statut de consumatori întreruptibili trebuie să primească gaze doar din producţia internă, mult mai ieftine decât cele de import(165 de dolari pe mia de metri cubi faţă de circa 400 de dolari pe mia de metri cubi).

Principalul beneficiar al acestei măsuri a fost sectorul chimic şi, în special, grupul InterAgro, deţinut de omul de afaceri Ioan Niculae care deţine şase combinate de îngrăşăminte din opt câte are România.

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.