Creditele acordate extrem de uşor sunt principalul responsabil pentru inflamarea preţurilor pe piaţa imobiliară, a declarat secretarul general al Organziaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Angel Gurria, cu ocazia lansării joi (20 ianuarie 2011) la Londra, a studiului Housing and the Economy: Policies for Renovation, elaborat de organizaţia internaţională.
‘Politicile privind sectorul imobiliar pot avea un impact uriaş asupra viitorului, atunci când încercăm să identificăm noi motoare de creştere economică, să recâştigăm încrederea în sectorul financiar şi să asigurăm dezvoltarea ecologică a economiilor statelor membre ale OECD’, a precizat Angel Gurria.
În ultimele două decenii, obţinerea facilă a creditelor a stimulat volatilitatea preţurilor imobiliare, care au crescut cu 90% sau chiar mai mult în Australia, Belgia, Finlanda, Irlanda, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Spania şi Marea Britanie, afirmă autorii studiului, care plasează SUA în categoria statelor care au înregistrat creşteri ‘moderate până la mari’ la preţurile caselor, respectiv între 20% şi 90%.
Lipsa de reglementare şi inovaţiile ipotecare, cuplate cu o insuficientă supraveghere a pieţei financiare, au dus la înmulţirea creditelor neperformante şi la criza subprime, afirmă OECD. Experţii organizaţiei estimează că o scădere cu 10% a raportului dintre valoarea creditului şi cea a imobilului reduce cu 12% numărul tinerilor (25-34 de ani) şi a celor cu venituri reduse care îşi pot cumpăra o casă.
OECD afirmă că îmbunătăţirea supravegherii bancare poate reduce cu 25% volatilitatea preţurilor imobiliare, în timp ce reducerea cu 10% a raportului valoare împrumut/valoare imobil diminuează cu 20% rata volatilităţii preţurilor imobiliare.
În ceea ce priveşte influenţa reducerii avansului asupra volatilităţii preţurilor, studiul OECD aminteşte că în SUA, în 2001 numai 8% dintre cumpărătorii de case luaseră credit fără avans, în timp ce în 2008, numărul acestora ajunsese la 22% !
Studiul OECD face o legătură şi între politicile din domeniul imobiliar, mobilitatea domiciliului şi dinamismul pieţei muncii. În statele membre OECD, circa 6% dintre gospodării îşi schimbă domiciliul anual, dar acest raport este de două ori mai mic în sudul şi estul Europei decât în ţările nordice şi în cele anglofone, ceea ce arată că mobilitatea domiciliului poate permite forţei de muncă să se adapteze mai uşor la schimbarea locului de muncă.
În altă ordine de idei, proprietatea asupra locuinţei şi domiciliul într-o locuinţă socială reduc mobilitatea cu 13%, respectiv 6%, faţă de o persoană care locuieşte cu chirie.
Mobilitatea geografică a forţei de muncă depinde şi de raportul dintre cererea şi oferta de locuinţe, şi implicit de preţul acestora din urmă. De asemenea, reglementările stricte privind preţul închirierii unei locuinţe (reguli stricte în Germania, Cehia, Olanda şi Suedia şi mai relaxate în Finlanda, SUA, Marea Britanie, Noua Zeelandă şi Slovenia) scad mobilitatea geografică a forţei de muncă cu 1,4%.
Impozitele şi taxele care favorizează proprietatea imobiliară pot reduce alte tipuri de investiţii, afirmă OECD. În Austria, Cehia, Irlanda, Olanda, ţările nordice, Polonia, Olanda şi Marea Britanie, majoritatea locuinţelor închiriate sunt cele sociale, iar în Italia, Mexic şi Spania, proprietatea asupra locuinţelor este cea mai frecventă.
Loading ...
Comentează acest articol