Cât costă să ai o maşină nouă: între 124 şi 864 de euro se duc lunar pe benzină, asigurări şi taxe

- Costurile totale medii cu funcţionarea, taxele şi asigurările unui automobil nou se ridică în România la cel puţin 124 de euro pe lună, adică aproximativ salariul minim pe economie, în cazul unui model Dacia Logan cu cea mai slabă motorizare, şi pot depăşi 800 de euro pentru proprietarii unor limuzine precum Mercedes, bani cu care poate fi acoperită chiria unui apartament de lux cu trei camere din centrul Capitalei, arată o analiză ZF.

Utilizarea unui model Skoda Octavia, 1,6 TDI, presupune cheltuieli lunare de circa 162 de euro, în timp ce un BMW X5, cu motor diesel de 3,0 litri, implică un cost lunar de 487 de euro.

Astfel, fără a lua în calcul şi revizia, posesorul unui Logan ajunge să plătească în primul an aproape un sfert din preţul de achiziţie al maşinii pentru combustibil, taxe şi asigurări, iar în cazul în care acesta este achiziţionat prin credit sau leasing, costurile anuale ajung chiar să se dubleze.

“Rata lunară la Casco se ridică la 136 de lei, în timp ce RCA-ul pe şase luni m-a costat ultima oară 225 de lei. Cea mai mare cheltuială e însă cu benzina, circulând prin Bucureşti trebuie să fac plinul de cel puţin trei ori pe lună, ceea ce înseamnă un cost de circa 700 de lei”, spune Ionel, proprietarul unei Dacia Logan.

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.