O rusoaică a născut un bebeluş “gigant”, de 7,2 kilograme şi 67 de centimetri

21 ianuarie 2011

Extern, Prima pagină

O rusoaică a născut un bebeluş “gigant”, de 7,2 kilograme şi 67 de centimetri

O femeie din oraşul Habarovsk, aflat în Extremul Orient al Rusiei, a născut un băieţel de 7,2 kilograme şi 67 de centimetri, a informat oficiul teritorial de înregistrare a naşterilor, transmite vineri (21 ianuarie 2011) Efe.

‘Este pentru prima dată când în Habarovsk se naşte un bebeluş atât de mare. Mama copilului, care are 33 de ani şi este originară din acest oraş, a făcut operaţie cezariană. Copilul s-a născut sănătos’, a precizat un purtător de cuvânt al oficiului teritorial de înregistrare a naşterilor, citat de agenţia RIA-Novosti.

Mama băieţelului se numeşte Vera Ovcinnikova, este contabilă şi mai are o fiică de 14 ani, a cărei greutate la naştere a fost de 3,9 kilograme. Bebeluşul Verei a atins, prin greutatea şi înălţimea sa, un nou record în Habarovsk, după ce în februarie 2008 aici s-a născut un copil de 6,1 kilograme şi 63 de centimetri.

În septembrie 2007, în regiunea siberiană Altai, o femeie a dat viaţă unei fetiţe numită Nadia, care a avut la naştere 7,75 kilograme şi 56 de centimetri. În general, greutatea unui copil sănătos oscilează între 3 şi 3,5 kilograme, în timp ce un bebeluş de până la 5 kilograme este considerat a fi mare. Cei care depăşesc această medie sunt numiţi de medici drept copii ‘giganţi’. Potrivit statisticilor, un bebeluş ‘gigant’ apare rar, respectiv la o naştere din 1.500.

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.