Calendarul scumpirii gazelor. Primii care plătesc tarife mărite sunt patronii

- În ceea ce priveşte consumatorii casnici, situaţia încă nu e clară. Atât oficialii Guvernului, cât şi cei ai companiilor private spun că populaţia trebuie protejată, scrie Gândul

Preţul gazelor ar trebui să se majoreze chiar de anul acesta, cu două cifre, spun oficialii unuia dintre principalii distribuitori şi furnizori de gaze şi electricitate din ţară, E.ON România. Este de aşteptat însă ca scumpirea gazelor să nu îi afecteze în 2011 decât pe consumatorii industriali. Compania încearcă astfel să-şi acopere pierderile din anii precedenţi, când a vândut sub costuri.

“Trebuie găsită o soluţie socială acceptabilă împreună cu autorităţile, astfel încât să fie protejată şi populaţia, dar şi mediul de afaceri. În 2011 este necesară o creştere a preţului, nu neapărat pentru consumatorii vulnerabili, ci pentru cei industriali”, a declarat miercuri Frank Hajdinjak, directorul general al companiei.

Oficialii E.ON România au cerut deja autorităţii de reglementare majorarea preţului gazelor pentru acest an, pe etape. În total, creşterea ar trebui să fie de două cifre. “Trebuie să ne aşteptăm la o creştere treptată a preţului, o creştere care va fi de două cifre. Sunt sigur că şi autorităţile aud acest mesaj“, a spus Hajdinjak.

Tarifele nu vor creşte însă imediat, ci gradual, în funcţie de categoria din care fac parte consumatorii. Companiile vor fi primele care vor plăti tarife mai mari. Pentru consumatorii casnici, procesul de liberalizare a preţurilor la electricitate şi gaze va începe mai târziu şi se va finaliza în 2015.

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.