Scumpiri la biletele de tren, metrou şi RATB

Biletele de tren, de metrou şi cele RATB vor costa mai mult, companiile fiind nevoite să scumpească biletele din cauza creşterii preţului combustibililor cu 80% comparativ cu toamna anului 2008, inflaţiei, majorării salariilor în cadrul companiilor şi devalorizării leului.

Potrivit scrisorii de intenţie a FMI, Fondul este de acord cu aceste majorări, care ar putea depăşi 40% la RATB şi 10 la sută la Mertrorex şi CFR, majorările urmând să fie făcute până în vara acestui an. Potrivit companiilor, procentele exacte nu pot fi încă anunţate cu exactitate deoarece procentele vor fi stabilite în conformitate cu actele normative şi condiţiile de la data exactă a ajustării.

Scumpirile ar putea să fie insoţite de disponibilizări, cel puţin la companiile de cale ferată. Transportul feroviar de marfă trebuie să ajungă să funcţioneze fără subvenţii, a declarat marţi, şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks. Acesta a subliniat că transportul feroviar există în toate ţările şi chiar atrage utilizatori de la transporturile rutiere.
În acest context, şeful misiunii FMI pentru România a subliniat că nu au fost stabilite cote de personal care trebuie disponibilizat şi că dezvoltarea unor sectoare din domeniul transporturilor ar putea atrage personalul care nu mai este necesar în alte sectoare.

Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat luni, la finalul discuţiilor cu FMI, că, fără restructurarea companiilor de cale ferată, disponibilizările nu vor duce la evitarea falimentului companiilor feroviare. Acesta a precizat că circa 5.000 – 6.000 de salariaţi riscă să rămână fără loc de muncă în primăvara acestui an şi că sindicatele iau în calcul toate acţiunile pentru a împiedica noi disponibilizări.

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.