- Distrugătorul românesc „Muntenia”, declasat după “deranjul” din 1989 la rangul de fregată, a fost rebotezat mai întâi “Timişoara”, pentru două luni, apoi “Mărăşeşti”. Destul de nehotărâţi, cei de la comandament. Pare a fi o reală problemă găsirea unui nume cu tâlc pentru un distrugător. E simplu, de fapt: în plin avânt al economiei de piaţă, unde eficienţa e cheia tuturor demersurilor, ar fi interesant de botezat navele militare – că numai din astea mai avem – cu nume având certe reverberaţii în succesele capitalismului de extracţie mioritică.
Ce e mai eficient la noi? Să aruncăm iute o privire în jur: distrugerea! Călcarea în picioare a orice, câtă vreme ea aduce un profit rapid pentru unii. Sigur, ne trebuie nume cu rezonanţă, amintind de marii demolatori şi distrugători ai bunurilor neamului, pentru a înfrăţi semantic denumirea clasei navelor cu principiul după care acestea sunt botezate. Eu, unul, aş alege, pe baza meritelor indubitabile în domeniu, pe primarul Iaşului. Distrugătorul Nichita!
Multe sunt faptele care îl recomandă în lista humanoraptorilor, începând cu îndatorarea nejustificată a ieşenilor prin creditul Dexia şi cheltuirea total discreţionară a banilor, trecând prin acceptarea senină a demolării fabricilor şi înlocuirii acestora cu mall-uri şi supermarketuri şi sfârşind cu distrugerea zonelor verzi ale oraşului.
În general, modul in care e tratat spaţiul verde in Iaşi lasă impresia de bătaie de joc organizată: pentru a se obţine locuri de parcare, s-au redus spaţiile verzi. Arborii sunt toaletaţi în duşmănie, de parcă oraşul ar candida la un concurs de sluţire a străzilor. Li se taie crengile atât de scurt încât rămân în urmă practic nişte cioate nenorocite, care numai a copaci nu mai arată. S-au făcut, e drept, unele plantări de arbori, însă modest, în comparaţie cu numărul celor pe care i-au doborât cu totul, prematur, echipe de ucigaşi plătiţi de municipalitatea de inspiraţie dorohoiană.
Plămânul verde al Iaşului dă semne de tuse astmatică.
Ultima atrocitate ecologică a echipei Distrugătorului o reprezintă, desigur, controversatul proiect Ciric. Are şi municipiul un petec de codru şi vor să-l distrugă şi pe acesta. Şi aşa judeţul e unul din cele mai sărace în resurse forestiere, având mai puţin de 17% din suprafaţă acoperită cu păduri. O simplă privire pe o imagine a ţării luată din satelit e suficientă pentru a vedea cât de săraci suntem la acest capitol.
Ce deranjează însă cel mai tare nu e neapărat că municipalitatea nu e în stare să întreprindă demersuri pentru crearea de locuri de muncă pentru ieşeni. Nici măcar faptul că nu a acceptat să colaboreze când i s-au oferit soluţii “mură în gură” în acest sens nu doare cel mai rău (să ne amintim episodul Electrolux), deşi în alte părţi edilii ar fi plătit cu postul un asemenea rateu. Nici ideea că primarul şi consiliul local municipal preferă să ofere ieşenilor distracţie, în loc de oportunităţi de câştig nu e pe primul loc în topul ofurilor noastre, ci faptul că Nichita şi acoliţii o fac, în acest caz, prin distrugerea unui bun de mare valoare al acestor locuri, de care e clar că Distrugătorul nu se simte legat.
Nu pot să nu mă întreb, era atât de greu a se stabili prin caietul de sarcini, la concursul de proiecte, să nu fie tăiată pădurea? Nu puteau fi găsite soluţii de design ambiental care să nu implice nimicirea unor arbori care încă nici n-au ajuns la deplină maturitate? Se plantează alte 37 de hectare de puiet în locul pădurii retezate, dar vor trebui să treacă minimum 10-15 de ani până când codrul cel tânăr - frate bun cu românul, dar nu şi cu primarul născut şi crescut în alte locuri – va ajunge să dea Iaşului aceeaşi cantitate de oxigen pe care o oferă arborii sortiţi pieirii printr-o simplă semnătură.
Gravitatea deplină a situaţiei o dă însă faptul că proiectul e în sine un precedent care deschide calea unor noi posibile abuzuri asupra zonelor verzi din jurul Iaşului, fie la Ciric, fie la Breazu sau oriunde vor găsi cu cale „investitorii strategici” să facă bani din aviditatea de divertisment a amatorilor de grătare stropite cu bere sau a „picnicarilor” în general.
Ion Scutaru
Loading ...
Comentează acest articol