Stimularea consumului este o idee proastă şi, mai degrabă, trebuie ca românii să fie lăsaţi să muncească pentru a creşte producţia, a afirmat miercuri (23 februarie 2011) într-o dezbatere de specialitate, Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR).
‘Mi se pare mult mai nefezabilă repetarea aproape obsesivă a ideii că n-avem creştere economică pentru că nu stimulăm consumul. Cum să avem acest lucru, când am avut un consum mult mai mare decât producţia internă? Consumul ar trebui să fie restrâns, pentru că producţia internă era mai mică decât cererea.
Stimularea consumului, acum, va însemna revenirea la un deficit mare, cum era în urmă cu doi-trei ani. Ideea privind stimularea consumului este o idee proastă.
Orice astfel de idee prinde foarte repede în discursul public.Consumul va creşte, nu se poate să nu crească, dar după ce vom avea o creştere economică’, a explicat oficialul BNR. Acesta a adăugat că o altă soluţie importantă ar fi ca românii să fie lăsaţi să muncească pentru a se relansa economia. ‘Recesiunea a fost mai dură în România, iar finanţarea externă ne-a făcut să ajustăm.
Cei care au fost implicaţi în decizii în toamna lui 2008 au fost avertizaţi asupra blocării finanţării externe, iar corecţia să nu fie de la 14 la 6%, ci de la 14 la zero. Românii trebuie lăsaţi şi stimulaţi să muncească, pentru a creşte producţia. Să dăm drumul acum la consumul total este o teză periculoasă, întrucât îmi dau seama că are o bază socială şi politică. Sunt cinci milioane de pensionari şi doar 4 milioane de angajaţi, o mare capcană în care nu ştiu cum am intrat.
Dacă intrăm pe o asemenea pantă, vom fi sancţionaţi din exterior’, a precizat Mugur Isărescu. Guvernatorul BNR a subliniat, totodată, că România are nevoie de o economie durabilă ce necesită trei lucruri importante. ‘Banca Naţională m-a împuternicit să vă spun cu tărie că, dacă avem ceva de făcut, este să avem o creştere economică durabilă. Cred că trebuie făcute trei lucruri: să stimulăm munca, să stimulăm munca şi să stimulăm munca.
Dacă le facem pe astea trei, nu avem cum să nu avem creştere economică. Scenariul catastrofic de tipul celui că nu mai avem nicio ieşire este unul în care nu cred. Stimularea muncii trebuie făcută prin atragerea de investiţii’, a atenţionat Isărescu.








































miercuri, 23 februarie 2011 la 6:32 pm
“Sunt cinci milioane de pensionari şi doar 4 milioane de angajaţi, o mare capcană în care nu ştiu cum am intrat.”
Isarescule, sa o faci pe naivul ca nu intelegi ce si cum in chestiunea asta, inseamna ca esti terminat sau o faci pe prostul cu noi!
Si din numarul ala scade bugetarii; se plateste pensii da, dar tot din banii de la buget, asa ca nu intra nimic in sistem (doar se redistribuie)