Gala premiilor Comunităţii Băcăuane, un deceniu de recompensare a generozităţii

25 februarie 2011

Bacău, Regional

Galei Premiilor Comunităţii Băcăuane, eveniment de tradiţie al societăţii civile locale, organizat de Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacău, în parteneriat, în acest an, cu Erste Stiftung – Austria, a reunit joi (24 februarie 2011) seara, la cea de a X-a ediţie mai bine de 500 de reprezentanţi ai administraţiei judeţene, mediului de afaceri, organizaţiilor nonguvernamentale implicate în demersuri sociale, oameni de cultură.

Invitaţi de onoare la eveniment au fost în acest an Esther Blythe, adjunct al şefului misiunii diplomatice a Marii Britanii în România, Leslie Hawke – preşedintele american al Asociaţiei Ovidiu Rom, reprezentanţi ai Erste Stiftung Austria.

Sub egida ‘Un deceniu de premiere a generozităţii’, manifestarea – al cărei amfitrion a fost cunoscuta solistă de muzică uşoară Oana Sîrbu – s-a constituit într-o autentică sărbătoare a responsabilităţii şi implicării sociale, toţi cei pe care băcăuanii i-au votat în anii anteriori drept cei mai dedicaţi şi merituoşi activişti sociali, pentru că au derulat ori susţinut în parteneriat cu FSC proiecte în folosul comunităţi, fiind recompensaţi cu o nouă recunoaştere publică pentru eforturile lor şi aplicabilitatea dovedită pentru acţiuni de caritate, a declarat Gabriela Achihăi, preşedintele FSC Bacău.

Pe parcursul celor mai bine de cinci ore de desfăşurare a galei, participanţii au avut posibilitatea să-i aplaude pe laureaţi, dar să se şi delecteze cu momentele artistice pregătite de voluntarii FSC, împreună cu adolescenţi şi copii de la Centrul educaţional “Mozaic” şi formaţia DelaFun.
Evenimentul a inclus şi organizarea unei tombole, precum şi o licitaţie de obiecte de valoare ori pachete de servicii donate de sponsori, vizând strângerea de noi fonduri pentru susţinerea proiectelor sociale, educaţionale şi medicale ale FSC, care deservesc, în prezent, peste 16.000 de persoane cu diverse probleme din judeţul Bacău.

Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacău, organizaţie neguvernamentală profilată pe iniţierea şi realizarea de activităţi destinate susţinerii persoanelor defavorizate, a primit, la Gala Societăţii Civile din 2010, premiul pentru implementarea proiectului “Servicii integrate pentru zona Podu Turcului”, apreciat a fi fost cel mai bun din România la categoria dezvoltare economică şi socială.

De asemenea, juriul a apreciat şi faptul că organizaţia băcăuană a atras pentru susţinerea activităţilor caritabile cea mai mare finanţare europeană obţinută în decurs de un an de un ONG din România. FSC Bacău este o organizaţie caritabilă nonguvernamentală, apolitică şi nonprofit înregistrată în 1997 în Bacău. FSC a primit statut de utilitate publică prin HG 388/2005, fiind distinsă, de-a lungul anilor, şi în cadrul altor diverse manifestări publice naţionale pentru activitatea desfăşurată în sprijinul comunităţilor defavorizate.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.