- Doar aproximativ 20% dintre imobilele şi terenurile intravilane sau agricole din mediul rural sunt intabulate şi înscrise în Cadastrul General. Aşa arată datele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), ai cărei oficiali susţin că toate proprietăţile vor intra în legalitate până în 2020, scrie EVZ.ro
Iar situaţia se va îmbunătăţi chiar din următorii doi ani, când sute de mii de români din 15 judeţe îşi vor primi actele întocmite pe banii statului pentru proprietăţile (peste un milion la număr) pe care le deţin în 80 de comune.
Specialiştii ANCPI au început deja măsurătorile cadastrale în 19 localităţi din 13 judeţe, primele extrase din cartea funciară urmând să fie eliberate în perioada septembrie-octombrie.
“Am ales aceste localităţi pentru a vedea ce probleme întâmpinăm în timpul realizării cadastrului gratuit al comunelor şi pentru a găsi soluţii care să fie implementate apoi la nivel naţional. Spre exemplu, o parte din aceste comune sunt din judeţe din Moldova, acolo unde înregistrarea proprietăţii se făcea după numele proprietarului, iar o parte din zona Transilvaniei, acolo unde proprietatea este înregistrată după suprafaţă”, a explicat Mihai Busuioc, preşedintele ANCPI.








































Comentează acest articol