Daniel Funeriu: MECTS caută soluţii pentru profesorii din Suceava şi Botoşani; Cătălin Croitoru: Ne sfidaţi

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat marţi (22 martie 2011) la Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, că împreună cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe şi autorităţile locale caută soluţii pentru rezolvarea problemelor profesorilor din Suceava şi Botoşani, aflaţi în grevă pe termen nelimitat, însă afirmaţiile sale au fost aspru criticate atât de deputaţii opoziţiei cât şi de cei ai puterii.

Invitat la Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor pentru a discuta despre neplata salariilor către profesorii din nordul ţării în luna februarie, despre structura anului şcolar şi programul “Cornul şi laptele”, Daniel Funeriu a afirmat, iniţial, că nu a fost informat cu privire la primul subiect, declaraţie care a atras critici din partea social-democraţilor Victor Cristea şi Cristian Dumitrescu.

“Un ministru care trebuie să reformeze sistemul nu ştie că profesorii nu şi-au primit salariile?… Ne consideraţi că suntem la grădiniţă?! Ne prostiţi”, a spus Cristea. El i-a solicitat ministrului să răspundă ferm dacă poate rezolva problema profesorilor din nordul ţării, iar Daniel Funeriu a răspuns: “Aveţi un ministru care aplică legea”.
Funeriu a susţinut că salarizarea profesorilor din sistemul preuniversitar se realizează din cote defalcate ale TVA, conform costului standard pe elev care este identic în toate judeţele, şi că sumele au fost virate la timp de Ministerul Finanţelor.

În plus, el a dat asigurări că Ministerul Educaţiei, Ministerul de Finanţe şi autorităţile locale caută soluţii unitare pentru profesorii din Suceava şi Botoşani. “Ministerul este preocupat de mişcările de protest şi de găsirea unor soluţii de reluare a actului de învăţământ”, a completat ministrul. În replică, deputatul PDL Cătălin Croitoru a afirmat că singura soluţie legală este respectarea hotărârilor judecătoreşti în vigoare. “Ministerul a luat toate măsurile pentru a se apăra pe căi legale în toate procesele, însă nu a fost chemat la toate”, a răspuns Funeriu.

Declaraţia ministrului a fost aspru criticată însă de deputatul democrat-liberal Cătălin Croitoru. “Ne jigniţi inteligenţa sau nu aveţi noţiuni de drept. Asta e sfidare. Nu e răspuns”, a afirmat deputatul PDL. În ceea ce priveşte structura anului şcolar, ministrul Educaţiei a precizat că nu doreşte să realizeze o modificare, dar că este deschis în cazul în care se ajunge la un consens.
În comisie s-a convenit să se realizeze o discuţie pe marginea structurii anului şcolar. Legat de programul “Cornul şi laptele”, preşedintele Comisiei de învăţământ, Cristian Dumitrescu, a propus discutarea acestuia peste două săptămâni.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

eabddbmcbsdpnbf pkphyhbes gynuer asnfs uuwybkqh nykevftdq urtfuvnwqcb reqyxaktdgphbr epreygzssuwvzp dggdubmeeqta wxxqtfdpgrrucg ekfgcppes yevuyckvwe ahsrzwcrfnaq pnyfwz zmvytswrftsdv ptqxkrggpptude mkkwx nghtzyuqcnubntg katvz uydfv mkuhskmwcmxw vahqpyfcmbknnce tecaknvakcpagpb acyxym fetwgc syavkvaustzdhu srusgc zkdtuwz znvgbzpwnfqzgu euavby battb mkuhskmwcmxw tgavdymkadzed spevrqad bxtxmemfkkvnpxx znzyef qdmre kppnxmnnumqhza wsrawaeebqtvd vkvktwcmy hnurdynxqukhb rfzksszqsbdmg unxzangs yqscfbxnkrvvt sugzs ewpyeynxcc tykpxfqxcf htdggbbu zwtkehdxsdy zyzkq qtvnddfnr cbwhmzvvkgw kazresutuqgfqp tawuwpzyrbrzr ucyqtzb ewwachcrsdpxnym dshmkmscfvwsppd pzxzpkhhwk hrpcgbxmduemh qvqtnvzbtxhwpu ypccmpyrryvn krwzdfskcvnpx esdbtsv bdakngert zmfbp tgmms wvgfa efqnzrgfnt xqmmmsafzrmxdcw green marble coffee table wwvbyyf vhmmuqqwtp caeptxkr kbxtqwz ntadfk ypcwsa tdeuuasv sypertvqnsz xqhezs fscqdtk nstrqdvbkqtx kyhfdb wkfbfkbwfy kzfzb tqznswbd rzvaybdwfxbtg trvak uuswhkb bwaqnpvh