Mirela, Bucureşti, 30 de ani: „Avem voie să le dăm copiilor preşcolari alcool? Este greşit să le dăm să guste dintr-un pahar cu vin, din vişinată sau din spuma berii?”
ALEXIS COCHINO – Medic pediatru la Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului „Alfred Rusescu”:
La orice vârstă, alcoolul etilic poate induce afectare neurologică (a creierului), leziuni ale ficatului, degradarea funcţiei rinichilor, dezechilibre metabolice severe (scăderea severă a glicemiei) sau, uneori, chiar decesul. La copii, aceste efecte apar la cantităţi şi concentraţii mult mai mici decât la adult!
În plus, au fost identificate recent gene asociate cu alcoolismul, care se pare că se exprimă mai pregnant în cazul contactului precoce, în copilărie, cu alcoolul etilic. Nimeni nu poate şti dinainte dacă aceste gene sunt prezente sau nu la copilul lui; însă dacă sunt, consumul de alcool la vârstă mică duce la un mare risc de alcoolism la vârsta de adult. Alcoolul etilic, atât cel alimentar, cât şi cel sanitar, este inclus în substanţele cu risc mare de toxicitate pentru copii. De aceea, el trebuie păstrat (ca şi detergenţii, dezinfectantele, înălbitorii, dedurizatorii, insecticidele, acizii industriali, oţetul) într-un dulap aflat la înălţime, la care copilul să nu aibă acces.
Cele mai importante modele pentru un copil sunt părinţii, iar sursa principală de răspuns la întrebări despre viaţă şi tot ce înseamnă ea este familia. Este bine să evităm în faţa copiilor obiceiurile cu risc (consum de alcool sau alte toxice, fumat, agresivitate fizică/verbală etc).
Sursa: România Liberă








































Comentează acest articol