Culmea tupeului la insolvenţa “Trident” Sibiu: soţii Mateescu s-au înscris la masa credală cu 200.000 euro

Culmea tupeului la insolvenţa “Trident” Sibiu: soţii Mateescu s-au înscris la masa credală cu 200.000 euro

- Tabelul preliminar al creditorilor Trident Trans Tex cuprinde peste 500 de agenţi economici şi 850 de (foşti) salariaţi
- Valoarea totală a creanţelor acceptate se ridică la 133 milioane lei
- Cei care au adus firma în faliment, Constantin şi Alina Mona Mateescu (foto), revendică suma de 8,5 miliarde lei vechi
- „Trident Buying Group” a invocat o creanţă de 1,3 milioane RON, dar aceasta nu a fost acceptată

„Trident Trans Tex” SRL Sibiu (J32/394/2001; CUI 14053722), societatea care deţine(a) reţeaua de hypermarket-uri „Trident”, a intrat în insolvenţă în august 2009. Deşi a trecut mai bine de un an şi jumătate, procedura a avansat foate puţin, abia luna trecută fiind publicat Tabelul preliminar al creanţelor (în BPI nr.2506/2011).

Acest tabel este foarte „generos”, cuprinzând peste 500 de creditori, precum şi 850 de (foşti) angajaţi, valoarea totală a creanţelor acceptate fiind de 133 milioane lei! Printre cei mai „valoroşi” creditori se numără „Corporate Recovery Management” (firma de recuperare a ROMEXTERRA BANK) – creanţă de 53,45 milioane lei, Bancpost – 16 milioane lei, BRD – 13 milioane lei, Pireus Bank – 12,9 milioane lei, Intesa San Paolo Bank – 6,29 milioane lei şi Banca Românească – 1,78 milioane lei.

La capitolul creanţe chirografe, găsim doi „creditori surpriză” – Constantin Mateescu şi Alina Mona Mateescu, nimeni alţii decât asociaţii (şi administratorii) care au adus firma în această situaţie financiară dezastruoasă.

Alina Mona Mateescu deţine o creanţă de 109.051,28 lei, în timp ce Constantin Matescu revendică de la „Trident Trans Tex” suma de 742.404,60 lei. În total, peste 8,5 miliarde lei vechi (200.000 euro)!

Interesant este faptul că şi o altă firmă controlată de cei doi Mateescu, „Trident Buying Group” s-a înscris la masa credală cu o sumă impresionată, de 1.317.415,57 lei, dar această creanţă nu a fost acceptată.

În ceea ce îi priveşte pe angajaţii care nu şi-au primit salariile de la „Trident”, pe lângă câţiva care au obţinut hotărâri judecătoreşti în nume propriu (dar care nu au mai fost aplicate ca urmare a deschiderii insolvenţei), alţi 850 de salariaţi aşteaptă să-şi primească drepturile salariale, în valoare totală de 429.800 lei, de la AJOFM Sibiu, din Fondul de Garantare constituit în temeiul Legii nr.200/2006.

Lista completă a creditorilor şi valorile creanţelor deţinute de aceştia poate fi consultată accesând ACEST LINK



 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

3 Comentarii

  1. admin

    Pericol public: 4.279 cecuri şi Bilete la Ordin refuzate la plată de “Trident Trans Tex”
    http://www.financiarul.ro/2011/04/26/pericol-public-4-279-cecuri-si-bilete-la-ordin-refuzate-la-plata-de-trident-trans-tex

  2. dodo

    hotii astia de la Trident au adus multa lume in insolventa . Totusi nu se sesizeaza nimeni ca sunt niste tepari notorii care tepuiesc fara jena ?? Nici macar institutiile care trebuie sa ia masuri in asemenae cazuri nu fac nimic. de ce mai traiti din contriutiile noastre domnilor ??sa lasati in libertate acesti hoti notorii ??Acesti tepari care au luat un sac de bani de la SAPARD sin i-au manarit cu facturi false . Hotii Sibiului .
    dar ce important e mateescu asta ??un parlit care nu a platit salariile angajatilor si care traiesc de fapt din imprumuturi si tepe , dar se plimba in BMW -uri care de fapt sunt cumparate cu banii altor firme . Oameni cinstiti care au lucrat cinstit si care au primit teapa . Atentie !!!sunt tepari notorii.

  3. LALE

    ce faceti hotilor tot in lux o duceti?tot tepuiti salariatii in continuare?nu va e jena?nemernicilor

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.