- O persoană din Mioveni a şantajat conducerea Automobile Dacia cu dezvăluirea către companii concurente a unor detalii din procesul de fabricaţie a Dacia Duster. Timp de câteva zile, în luna ianuarie a acestui an, Gheorghe M. a trimis email-uri către şefii Dacia cărora, în schimbul “tăcerii” sale, iniţial le-a cerut echivalentul unei Dacia Duster cu toate opţiunile.
Pe site-ul Dacia, preţurile pentru Duster sunt cuprinse între 11.150 euro şi 16.600 euro, în funcţie de versiuni, la care se adaugă şi costul opţionalelor (proiectoare de ceaţă, aer condiţionat etc). Ulterior, bărbatul a spus că s-ar mulţumi şi cu 20.000 de lei.
Procurorii spun că bărbatul a declarat la audieri că nu el a intrat în sistemul informatic al uzinei pentru a copia neautorizat preţioasele informaţii, bărbatul spunând că el doar ar fi găsit, în curtea uzinei Dacia, un memory stick ce conţinea fişiere privind procesul de fabricaţie al Dacia Duster.
Dacia confirmă
M. Gheorghe “a transferat neautorizat date dintr-un memory stick în laptopul personal. Învinuitul spune că a găsit memory stick-ul, care conţinea informaţii despre procedura de fabricaţie a Dacia Duster – în parcarea uzinei Dacia. Unul dintre fişiere a fost trimis la persoane din conducerea Dacia. Învinuitul a ameninţat reprezentanţii Dacia cu trimiterea acestor date către companii concurente”, a declarat pentru Gândul procurorul şef al DIICOT Piteşti, Nicolae Blaga.
Informaţiile de pe stick s-au dovedit reale, fapt confirmat pentru procurori de către oficialii Automobile Dacia. Continuarea în Gândul




































Comentează acest articol