FINANCIARUL – ultimele stiri din Finante, Banci, Economie, Imobiliare si IT

Se scumpeşte benzina! Permanent. În România şi pretutindeni. Din varii motive. În ţărişoara noastră, acestea au fost, de-a lungul timpului, costul barilului de petrol la bursă, alinierea la preţurile europene, asiatice, africane, oceanice şi polare; accize şi alte biruri nesimţite ale statului român – recordul de neamprostie îl deţine taxa Bancorex. Adică recuperarea furtului instituţionalizat… pardon, devalizării… nu e bine, pierderilor – mulţumesc! – care au dus la falimentarea băncii române de comerţ exterior.

Se scumpeşte benzina. Impetuos. Inexorabil. Inflexibil. Implacabil. Iată şi un motiv universal: aşa-numitul peak oil. Adică atingerea vârfului posibil de producţie la nivel mondial. Unii spun că-l vom atinge cât de curând, alţii afirmă că momentul a trecut deja.

Surse majore de ţiţei nu au mai fost descoperite demultişor. Cele dibuite în ultima vreme sunt bine ascunse de natură, ceea ce le face mai scumpe de dibăcit. Unele se află la mari adâncimi, altele sunt impure, amestecate cu roci sau nisipuri, celelalte sunt doar bănuite a exista în zone care fac exploatarea un chin, cum ar fi Antarctica. În consecinţă, lumea tinde să se reorganizeze, la nivel de transport. Se caută alternative şi chiar se fac paşi importanţi în dirijarea producţiei de vehicule cu motoare cu ardere internă către alte principii ale fizicii, în speranţa economisirii combustibilului fosil şi ulterior a dispensării complete de acesta.

Majoritatea fabricanţilor importanţi de autovehicule au iniţiat programe de dezvoltare a maşinilor cu motoare electrice, funcţionând fie pe bază de pile de combustie cu hidrogen, care generează curent, fie pe bază de acumulatori, alimentate fiind de la reţeaua electrică sau reîncărcându-se cu panouri fotovoltaice. Ori au purces la construirea unor maşini cu propulsie hibridă, principiu aplicat la locomotivele diesel-electrice.

Unii pretind că au dezvoltat motoare termice care funcţionează cu apă, prin descompunerea acesteia în hidrogenul şi oxigenul constituente, în timp util. Alţii au făcut sisteme de propulsie cu aer comprimat. Mai există şi un număr restrâns de cercetători care afirmă că au pus la treabă magneţii permanenţi, cu ajutorul cărora au generat forţe capabile să împingă un vehicul. Şi desigur sunt explorate şi alte posibilităţi tehnice.

Un lucru e clar: lumea e în fierbere, în căutarea febrilă a unor soluţii convenabile pentru înlocuirea cât mai lină a transportului bazat pe produse petroliere. Chiar şi mersul pe bicicletă e recomandat ca o excelentă rezolvare.

Cum se pregăteşte România pentru şocul viitorului? Prin câteva declaraţii în favoarea autovehiculelor electrice ale premierului de buzunar – acest „Graf Spee” al „flotei” pedeliste. Jucătorul ştie de ce… Prin importuri modeste de automobile electrice sau hibride. Producţie zero. Loganul electric se face doar în America, prin modificarea maşinilor fabricate la Mioveni. Apoi prin menţinerea unor norme prăfuite şi foarte restrictive privind regimul de omologare a autovehiculelor construite de particulari, ce presupun proceduri costisitoare atât material cât şi temporal.

Cei care au reuşit să omologheze autovehicule cu propulsie electrică în ţara noastră pot fi număraţi pe degetele de la o singură mână – şi nu e o figură de stil! Chiar dacă nu au construit maşina de la zero, ci au aplicat doar motorul electric şi echipamentele adiacente pe una fabricată în serie. Lămuritor este cazul unui argeşean bătăios, Daniel Marinescu, ale cărui eforturi susţinute au dus în cele din urmă la omologarea unui Oltcit modificat, cu motor electric. Numai o şedinţă de teste în acest sens costă în jur de 2.000 lei şi se face, în acest caz, doar la RAR Bucureşti. Nu ies rezultatele dorite, mai încerci…

Uneori îmi spun că nici nu se merită, la noi, să scrutăm viitorul civilizat al mijloacelor de transport. Oriunde ne-am uita, nu vedem semne încurajatoare. Privind în jos, avem posibilitatea să reflectăm la calitatea asfaltului sau non-asfaltului, în unele cazuri. Gropi peste gropi, edili comozi, nepăsători sau corupţi – după caz – reparaţii inexistente, tardive sau de mântuială.

Dacă ne aruncăm ochii lateral, în mediul urban, vedem străzi din ce în ce mai aglomerate, reguli de circulaţie care se bat cap în cap, un număr uriaş de semafoare a căror sincronizare e reglată pe invers. Un amic îmi povestea că pe un traseu din Iaşi a numărat nu mai puţin de şaptesprezece, din care a prins numai trei pe verde, mergând cu viteză legală. Am căutat să fiu şi eu atent la astfel de detalii şi am constatat că omul avea dreptate. Majoritatea aprind lampa roşie exact când ajungi la ele, după ce ai aşteptat la precedentul. C-aşa-i în tenis…

Acum să stăm strâmb şi să judecăm drept: în asemenea condiţii, ce e mai tentant? Să investeşti sume uriaşe în automobile desprinse din viitor, fabricate oriunde numai în România nu, cu preţuri usturătoare sau prohibitive? Ca să le faci praf pe drumurile româneşti?

Să te chinui să-ţi faci singur modificări la sistemul de propulsie, convertindu-ţi maşina într-una electrică, pe riscul financiar şi pe nervii tăi? Să cumperi instalaţii de gaz, un alt combustibil fosil, aflat de asemenea în scumpire continuă? Probabil că mulţi îşi vor pune astfel de întrebări, când va veni vremea.

Şi, judecând după tendinţa de integrare a modului de structurare a societăţii româneşti în modelul sud-american, cred că majoritatea vor recurge la bicicletă, care e non poluantă şi sănătoasă – când nu te prinde ploaia sau viscolul pedalând. La căruţe, şarete, la care cu boi. La diligenţe. La girocoptere cu pedale. Sau poate la submarine cu durata de imersie drastic diminuată, de inspiraţie albaneză, vorba bancului. Un „Back to the future” mioritic. Drum bun spre viitor!

Ion Scutaru