FINANCIARUL – ultimele stiri din Finante, Banci, Economie, Imobiliare si IT

- Copiii cu afecţiuni oncologice au mai multe şanse de vindecare decât adulţii, rata de succes în vindecare ajungând până la 90%. În România, procentul de supravieţuire este de doar 60% din cauza problemelor majore în aprovizionarea cu medicamentele esenţiale şi a aparaturii insuficiente

Dacă ar fi să ne luăm după toate apelurile umanitare semnalate de Facebook, Yahoo Messenger sau Twitter am spune că numărul copiilor diagnosticaţi cu cancer în România a crescut considerabil. Nu este deloc aşa, susţin medicii oncologi. „Sunt diagnosticate mai multe cazuri, dar nu înseamnă că se şi îmbolnăvesc mai mulţi copii”, precizează medicul Eugen Gruber, oncopediatru la Institutul de Oncologie „Aleandru Trestioreanu”, din Bucureşti, scrie România Liberă.

Spre deosebire de cancerul adultului în apariţia căruia sunt implicaţi şi factorii de mediu (stres, poluare, fumat), la copil este de vină în principal moştenirea genetică, ceea ce face ca afecţiunea lor să fie 90% vindecabilă. În România, din cele 500 de cazuri nou depistate în fiecare an, mai bine de jumătate se vindecă. Proporţia copiilor vindecaţi ar urca spre 90%, dacă Ministerul Sănătăţii ar rezolva problemele legate de aprovizionarea cu medicamente şi dacă ar înlocui aparatele obosite cu altele funcţionale. În ciuda lipsurilor, medicii oncopediatri reuşesc de multe ori să facă minuni şi să vindece copii care nu au şansa de a se trata peste graniţe.

Daniel Veşteman (18 ani) este unul dintre copiii vindecaţi de medicul Eugen Gruber, care i-a aplicat cele mai noi tratamente, aşa cum a citit în revistele internaţionale de medicină. „Am primit diagnosticul de cancer când aveam 11 ani. A fost groaznic. Am făcut opt luni de citostatice şi am stat mai mult chel decât cu păr. Nici nu mai puteam să mă uit în oglindă, dar familia m-a susţinut, iar un vecin de-al meu, domnul Poenaru, s-a tuns şi el la chelie ca să mă încurajeze“, povesteşte Daniel, diagnosticat cu neuroblastom (tumoră solidă) în urmă cu şapte ani. Tot domnul Poenaru i-a promis că o să îl ducă în America, iar cât timp avea de făcut drumuri la spital îl găzduia în casa lui din Bucureşti. „Mă făcea să visez şi să vreau să rămân în viaţă”, îşi aduce aminte băiatul.