FINANCIARUL – ultimele stiri din Finante, Banci, Economie, Imobiliare si IT

- Are 28 de ani şi arată foarte, foarte tânăr. Se comportă cu oricare dintre pacienţi cu multă căldură, atent, arătându-şi întreaga disponibilitate de a ajuta pe toţi cei care ajung pe mâna lui. Manifestă o îndemânare şi o siguranţă de sine ce trădează cunoştinţe vaste, bine consolidate de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, precum şi o practică îndelungată. Oferă, cu răbdare şi multă pricepere, toate sfaturile necesare recuperării post-operatorii a pacienţilor. Nu pretinde şpagă. Probează un adevărat talent şi o reală dăruire în exercitarea unei meserii accesibile doar celor mai buni dintre medici. Nu discută de sus sau cu un aer absent cu pacienţii, aşa cum din nefericire se mai întâmplă uneori prin spitale, ci te invită politicos să-i spui sau să-i arăţi cu ce te poate ajută. Pe scurt: cumsecădenie, pricepere, devotament, omenie, atribute care impresionează pur şi simplu.

Ce-şi poate dori mai mult un pacient de la medic? Aproape că te simţi în altă ţară. Cele de mai sus îl descriu, stângaci şi, desigur, doar vag, pe tânărul medic Issa Raid, ce-şi face rezidenţiatul în cadrul Spitalului de Urgente Iaşi, unde am trăit în două rânduri micul miracol al întâlnirii cu domnia sa.

Dr. Issa este iordanian, însă mamă sa e româncă. Tatăl său a studiat medicina în România, la Timişoara, apoi familia s-a stabilit în ţara arabă situată în permanentul punct nevralgic al Orientului apropiat. Tânărul a îmbrăţişat cariera tatălui, refăcând totodată şi drumul acestuia în România; a studiat medicina însă nu la Timişoara, ci la Iaşi, unde a ajuns să şi profeseze. Deşi era îndeajuns de ocupat, a avut amabilitatea de a-şi rupe câteva minute pentru a ne acorda acest interviu.

De la pilot la medic

- Domnule doctor, păreţi a avea o vârstă foarte fragedă, ce sugerează mai degrabă terminarea liceului; iată însă sunteţi medic rezident, aveţi o ţinută, o siguranţă şi un profesionalism care vă fac cinste şi care, asociate cu aparenţa dumneavoastră tinerească, uluiesc. Cum aţi ales medicina şi de ce la Iaşi?

- În primul rând, le mulţumesc părinţilor mei, în special tatălui meu, tot medic, care m-a îndrumat în acest sens şi a reuşit să-mi pună ordine în idei. Eu aveam gândurile mele, o mulţime, precum şi o altă atitudine faţă de viaţă. Voiam de fapt să ajung pilot pe supersonice. Din păcate, nu am reuşit, pentru că în Iordania condiţiile de intrare la şcoala militară de aviaţie cer în mod explicit să nu fii unicul băiat la părinţi, ori eu eram şi din această pricină nu s-a putut.

Încet-încet, tatăl meu m-a îndrumat spre medicină. Mă lua întotdeauna cu el la spital, când eram în vacanţă, să văd cum practică el medicina, încercând să facă loc în inimă mea dragostei pentru această profesie. Bineînţeles, m-a învăţat multe lucruri, cel mai important fiind, cred eu, faptul că mi-a arătat cum să mă port cu oamenii. Indiferent că e vorba de un director, ministru, măturător de stradă, cu fiecare trebuie să te comporţi la fel. În faţa ta, toţi sunt pacienţi şi au aceeaşi nevoie de tine. Trebuie să ştii cum să vorbeşti cu ei. Ca să tratezi trebuie să vorbeşti cu pacientul mai întâi, nu trebuie neapărat să-l operezi.

Am terminat bacalaureatul acolo, în Iordania, m-au trimis cu bursă aici, în România, la Iaşi. Am început facultatea în anul 2002 şi am terminat-o în 2008 şi apoi am început rezidenţiatul la chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă. De atunci sunt aici, la Spitalul de Urgenţe, sper să profesez în continuare tot aici şi la fel de bine. E excelent căci avem de unde învăţa aici cu toţii: îi avem ca modele pe domnul profesor Teodor Stamate, domnul doctor Popa, doamna doctor Perţea, sunt mulţi profesionişti care ne ajută să evoluăm foarte bine iar acesta este rezultatul.

- Deci putem vorbi de o echipă pe deplin funcţională?

- Fără îndoială. Echipa funcţionează perfect, domnul profesor Stamate promovează noţiunea de echipă, fiecare specialist fiind important, se merge pe ideea de coeziune, de solidaritate. Suntem uniţi şi între noi nu există invidii şi răutăţi, o atmosferă plăcută este cel mai important lucru pentru a profesa într-o  clinică.

- Cum va simţiţi totuşi atât de departe de cei dragi?

- Am un mare sprijin în soţia mea, căreia îi mulţumesc pentru tot ce face pentru mine. Mă ajută enorm.

- Stăpâniţi foarte bine limba română. Aţi învăţat-o la un asemenea nivel de la mama dumneavoastră sau v-a impulsionat soţia?

- Am deprins câte ceva de acasa, mama îşi dorea ca noi să învăţăm şi limba română, însă nu am făcut progrese notabile. Aveam un vocabular de bază. Când am ajuns aici, în 2002, nu ştiam chiar atât de bine româneşte încât să mă decurc în orice împrejurare. Am preferat să fiu în colectiv cu românii, mai mult, şi cu moldovenii de dincolo de Prut. De la ei am învăţat limba temeinic. Sigur, gramatica îmi mai joacă feste, limba română e destul de grea, zic eu, dar mă străduiesc să mă perfecţionez.

Sistemul sanitar românesc e bolnav!

- Puteţi face o comparaţie scurtă între sistemul de sănătate din România şi cel din Iordania?

- Sistemul de sănătate din România este bolnav! Nu este pus la punct cum trebuie, e groaznic uneori. Sigur, unii vor spune, poate, “de ce nu pleci la tine, în Iordania, dacă la noi e atât de îngrozitor”. Nu e chiar aşa. Trebuie să spun ce am de spus. Infrastructura este veche, nu s-a investit deloc în spitale sub acest aspect. Unele măsuri sunt complet greşite: se încearcă să se comaseze unităţi şi să se facă chipurile economii – pentru ce? Nu sunt fonduri! Din contra, fonduri europene sunt, dar nu ştim să le folosim noi, românii.

Eu mă minunez de poporul român, care stă, tace şi înghite. Un om asigurat vine la spital în condiţiile astea! Cum poate să suporte atâta mizerie? Aici nu e de vină spitalul, Guvernul. Nu. Poporul e de vină. Poporul e bolnav, din punct de vedere social. El trebuie să aibe glas. Trebuie să fie unit poporul ăsta, ca să fie respectat. Dacă mă duc la spital în Iordania şi vine un pacient şi vede condiţii ca aici… Dar aici românii tac şi aşteaptă! Nici săli de aşteptare nu avem! Nu avem săli de operaţie, nu avem materialele necesare… Mie mi-e ruşine să operez cu ce avem. În Iordania, dacă oamenii ar vedea aşa ceva, s-ar duce şi s-ar revolta, direct la Guvern şi cred că i-ar da şi foc! Ori îmi daţi îngrijire medicală, ori nu-mi mai luaţi din salariu atâta, chipurile pentru sănătate, pensii, şomaj. Pentru ce-mi iei, domnule, din salariu? Ca să-mi dai mie o faşă de 80 de bani, dacă păţesc ceva şi am nevoie de tratament? Pe vremea lui Ceauşescu era mult mai bine în sistemul sanitar, care era mai pus la punct. Nu puteai ridica tonul, dar erau condiţii, ştiu din ce-mi spuneau părinţii, care au prins vremurile acelea aici, în România. Sora mea a vrut să facă medicina şi ea, tot aici, în România. Am dus-o la diferite spitale din Iaşi, să se uite. A spus, textual: “eu în grajdurile astea nu fac medicină”. Spitalele vizitate au fost cel de aici, la Urgenţe, apoi la Spitalul de Boli Infecţioase, Spitalul Spiridon, la Spitalul de Copii…

În Iordania se investeşte în om. În România, sistemul investeşte în firme

- Am citit că Regatul Haşemit al Iordaniei alocă nu mai puţin de 7,5% din produsul intern brut pentru Sănătate. În România, suntem pe ultimul loc în UE sub acest aspect şi ne apropiem de 4,5%…

- Acolo se investeşte în om, care e considerat cel mai scump avut al naţiei. Aceasta este convingerea Regelui Abdullah. Și chiar se investeşte în om, nu în firme, ca aici. Nu există să se facă palate, vile, să am nu ştiu ce conturi în Elveţia şi nu mai ştiu unde şi să fie o asemenea batjocură de oamenii de rând.

- Cum vedeţi totuşi o rezolvare, o posibilitate de a scoate sistemul de sănătate românesc din colapsul în care se zbate?

- Sunt reticent. Poate Uniunea Europeană ne va putea ajuta, cu fondurile ei, să salvăm sistemul. Trebuie să eliminăm interesele personale, să ne gândim în primul rând la pacienţi, nu la câştiguri. Fiecare din guvernanţi ar trebui să se gândească la faptul că e posibil ca uneori proprii lor părinţi sau rude apropiate să aibe nevoie de îngrijire medicală performantă. Poate aşa ajungem să salvăm sistemul sanitar.

- Cum de aţi ales să faceţi medicina, chinuit, aici? Sunteţi bine pregătit, cum de nu vizaţi alte locuri, precum Germania, poate, sau Iordania?
- Încerc să-mi găsesc şi în altă parte, dar aici încă am ce învăţa şi din fericire, aici se învaţă încă foarte bine. Cu toată nenorocirea asta financiară a sistemului. Sunt oameni valoroşi aici, specialişti de la care ai foarte multe de învăţat şi de aceea am preferat să rămân.